O echipa din Superliga a dat lovitura cu transferul unui jucător care a participat la Cupa Mondială în această vară.
Marcio Rosa (29 de ani) a făcut parte din lotul Capului Verde la Cupa Mondială. Portarul a semnat cu UTA Arad, formație din Superliga care l-a convins cu un contract valabil pe un sezon cu posibilitatea de prelungire pentru încă un an.
UTA Arad a anunțat transferul rezervei celebrului Vozinha (40 de ani) de la Cupa Mondială. Marcio Rosa se alătură lotului arădenilor. E o mutare cu care Adrian Mihalcea vrea să facă uitat începutul slab de sezon.
„Portarul de 29 de ani vine la Arad după ce a făcut parte din lotul Capului Verde la Campionatul Mondial din această vară. Rosa a semnat un contract pe un sezon, cu opțiune de prelungire pentru încă un an.
Fotbalistul are 9 selecții la prima reprezentativă și măsoară 1,87 metri. În carieră, a evoluat pentru Chaves, Montalegre, Cova da Piedade, Vilafranquense, Anadia, iar ultima oară în Bulgaria, la Montana.”, a anunțat clubul arădean.
La scurt timp după ce a semnat cu noua sa echipă, Marcio Rosa a vorbit despre decizia sa. Consideră că la UTA e un mediu potrivit nevoilor sale și e un pas înainte în carieră, fiind atras de modul în care se întâmplă lucrurile aici, suporteri și istorie.
„Prima mea impresie a fost una foarte bună. Am simțit o energie foarte bună din partea orașului, a clubului și a oamenilor din jurul meu. Toată lumea m-a făcut să mă simt bine primit și sunt foarte fericit că sunt aici.
Am simțit că UTA este pasul potrivit pentru mine și pentru cariera mea. Ambiția clubului, istoria, suporterii și proiectul m-au convins. Mi-am dorit să vin la un club unde să pot concura, să mă dezvolt și să ajut echipa să își atingă obiectivele.
Știam că UTA este un club istoric în România, cu o tradiție importantă și suporteri foarte pasionați. Știam și că fanii sunt foarte conectați la club, iar acest lucru m-a atras foarte mult.”, a transmis jucătorul din Capul Verde.
Deși nu a evoluat la Cupa Mondială, pentru Marcio Rosa a fost o experiență inedită și impresionantă, la capătul căreia a acumulat multă experiență.
„Campionatul Mondial a fost o experiență incredibilă pentru mine. M-a învățat multe despre disciplină, pregătire, presiune și despre ce înseamnă să concurezi la cel mai înalt nivel. Am acumulat multă experiență și consider că această experiență m-a făcut mai matur și mai puternic din punct de vedere mental. Vreau să aduc această experiență la UTA, să îmi ajut colegii și să dau totul pentru club.”, a mai transmis portarul.