Marius Șumudică (55 de ani) a pregătit deja o listă de transferuri pentru CFR Cluj, în eventualitatea în care va bate palma cu Nelu Varga și va deveni noul antrenor al echipei.
Tehnicianul i-a cerut 4 achiziții acționarului din Gruia și spune că dacă le va primi va putea ataca play-off-ul sezonului 2026-2027 din Superliga.
Marius Șumudică a ajuns la Cluj pentru negocierile finale cu Nelu Varga, iar dintr-un moment în altul ar putea fi anunțat în calitate de nou antrenor al CFR-ului.
Liber de contract din martie 2026, după despărțirea de saudiții de la Al-Okhdood, Șumudică s-a arătat încântat de o potențială revenire în Gruia. Însă, pentru a-și da acordul, a transmis că vrea mai întâi să afle, direct de la acționar, care este situația financiară a clubului.
Pe de altă parte, „Șumi” a realizat deja o listă de transferuri pentru Nelu Varga și a transmis că are nevoie de 4 achiziții pentru a ataca play-off-ul.
„Au nevoie în opinia mea de 3-4 transferuri. Doi fundași centrali, după ce își revine Huja. Un portar și un număr 6. Așa văd eu”, a declarat Marius Șumudică, potrivit Fanatik.
În timp ce vorbea despre șansele lui Denis Drăguș de a ajunge la FCSB în această vară, Marius Șumudică a spus că atacantul ar putea deveni o opțiune chiar și pentru CFR Cluj, în eventualitatea în care el va ajunge pe banca ardelenilor.
„Șumi” îi este naș de cununie lui Drăguș și au o relație apropiată, astfel că scenariul prezentat anterior nu sună imposibil.
Cu toate acestea, în momentul în care a vorbit despre transferurile de la CFR Cluj, Marius Șumudică a spus că nu are nevoie urgentă de un atacant:
„Atacant nu e nevoie, că l-au luat pe Buș, joacă băiatul ăsta de la APOEL. Găsești soluții, depinde de strategia fiecăruia”, a completat antrenorul.
Cât despre obiectiv, Șumudică a spus că la CFR Cluj ar trebui să se gândească pe termen scurt în condițiile actuale. Astfel, prinderea play-off-ului ar fi prima țintă în mandatul său:
„Când începe play-off-ul e alt campionat. Dar CFR are echipă să se bată pentru play-off. Depinde ce se întâmplă acolo. (n.r. – vrea să plece Nelu Varga?) Pleca de 10 ori. Dacă se retrage nu se duce în altă parte. CFR e ca și copilul lui, cum să se ducă în altă parte?
Probabil și o săgeată aruncată spre autorități sau ceva de genul ăsta, care nu-l ajută”, a mai punctat Marius Șumudică.