Voyo Sport 1, primul „tun” pe piața media: a luat drepturile TV pentru competițiile lui David Popovici

Gigi Grigorescu
Voyo Sport 1, primul „tun” pe piața media: a luat drepturile TV pentru competițiile lui David Popovici
Cursele lui David Popovici vor putea fi văzute în exclusivitate la Voyo Sport 1. Mediafax Foto

Noul canal de sport al trustului Pro TV, Voyo Sport 1, a achiziționat drepturile TV pentru competițiile lui David Popovici (21 de ani), dând primul „tun” pe piața media.

Campionatul Mondial de natație din 2027 va avea loc la Budapesta între 26 iunie și 18 iulie, iar întrecerea va fi difuzată în România în exclusivitate de Voyo Sport 1.

Cursele lui David Popovici vor putea fi văzute în exclusivitate la Voyo Sport 1

Lansat în ziua de 1 august, Voyo Sport 1 a preluat competițiile sportive transmise de „platforma mamă” Voyo, dar va avea în portofoliu și alte întreceri.

Este vorba despre meciurile din Premier League, Ligue 1, Coppa Italia, FA Cup, UFC sau RFX, plus Europa League și Conference League pentru perioada 2027–2031.

De asemenea, pe Voyo se va vedea și Campionatul Mondial de natație programat în 2027 la Budapesta, între 26 iunie și 18 iulie, scrie Fanatik.

Majoritatea competițiilor vor avea loc la MVM Dome și Duna Arena. La MVM Dome au loc întrecerile de înot și polo, iar la Duna Arena cele de înot artistic și sărituri în apă.

Organizatorii încă nu au anunțat unde sunt programate probele de sărituri de la mare înălțime și cele de înot în ape deschise.

Chiar dacă mai este un an până la respectiva competiție, gazdele au dezvăluit programul întrecere. Săriturile în apă de la trambulină și platformă au loc între 26 iunie și 4 iulie.

Și meciurile de polo debutează în prima zi a Campionatului Mondial, medaliile urmând a fi date pe 9 iulie. Este, de altfel, competiția care ocupă cel mai mult timp în program.

Înotul în ape deschise are loc între 3 și 8 iulie, săriturile de la mare între 8 și 11 iulie, înotul între 10 și 18 iulie, iar înot artistic din 10 până pe 17 iulie.

David Popovici a câștigat două medalii europene de aur la Budapesta, în 2022

Pentru David Popovici va fi o revenire la Budapesta după 5 ani. De altfel, Europeanul din 2022 a fost prima competiție a lui după ce a făcut pasul de la juniori la seniori.

Prezența lui în capitala Ungariei a început cu proba de 100 de metri, unde în serii a înregistrat un nou record al competiției, cu 47,20.

A continuat cu 46,98 în semifinale, stabilind record mondial la juniori și record european. Timpul de pe a doua lungime de bazin, 24,05, a fost cel mai rapid din istoria competiției la acea vreme.

Pe 13 august, Popovici s-a depășit în finală. A parcurs distanța în 46,86, iar timpul nu doar că i-a permis să devină campion european, dar a fost cel mai valoros din istorie.

Recordul mondial anterior fusese stabilit de brazilianul Cesar Cielo în urmă cu 13 ani și era mai valoros cu 5 sutimi. Culmea este că David nici măcar nu conducea la jumătatea cursei.

El era în spatele lui Maxime Grousset, dar pe ultima lungime a făcut spectacol, înotând distanța în 24,12. Per total, a fost mai rapid decât francezul cu 6 zecimi.

Practic, Popovici a devenit primul înotător care a înotat sub 47 de secunde de două ori la aceeași întrecere, în semifinale și finală.

Pe 14 august, a stabilit un nou record mondial de juniori la 200 de metri, 1:42,97, câștigând a doua medalie de aur la întrecerea de la Budapesta.

După 3 zile, a înotat în calificările de la 400 de metri liber. A bifat un record personal de 3:47,99, dar ulterior s-a retras din finală.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Șoc în meciul Universității Craiova! Kabuye a căzut pe teren, în timp ce CFR Cluj e în dezavantaj cu Tromso
Mediafax
Cristina ICH, zero regrete după ce i-a 'suflat' soțul celei mai bune prietene: 'Dacă aș da timpul înapoi, aș face fix la fel!'
Cancan.ro
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Vedete din România care au învins cancerul în stadii avansate. Au suferit de boli nemiloase şi au supravieţuit! Declarații sfâșietoare
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Râzi cu lacrimi
Care este cel mai vechi pod din Europa?
Descopera.ro
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Modernizează-ți mașina fără investiții mari. Cinci accesorii recomandate șoferilor
Promotor.ro