Nelu Varga anunță că s-ar putea retrage de la CFR Cluj. „Cât să mai pierd bani?”

Nelu Varga anunță că s-ar putea retrage de la CFR Cluj. „Cât să mai pierd bani?”
Nelu Varga se gândește să iasă din fotbal și să renunțe la proiectul CFR Cluj. Sursă foto: Colaj ProSport

Nelu Varga, în calitate de acționar la clubul de fotbal CFR Cluj, a anunțat că se gândește tot mai serios la momentul în care s-ar putea retrage din „sportul rege”.

Afaceristul spune că nu va abandona barca în plin sezon, însă în vara lui 2027, dacă nu va găsi o metodă mai eficientă de a finanța clubul, ar putea face un pas în spate.

Se retrage Nelu Varga de la CFR Cluj? Afaceristul s-a săturat să piardă bani în fotbal

Problemele financiare nu au ocolit-o pe CFR Cluj nici în debutul sezonului 2026-2027, iar Nelu Varga cu greu mai rezistă la presiunea care apasă constant pe umerii săi.

Jucătorii au fost nemulțumiți din cauza salariilor neplătite, iar în spațiul public a ajuns să se scrie inclusiv despre o potențială insolvență la CFR Cluj. Cu toate acestea, Nelu Varga a infirmat încă de la finalul lunii iulie, în exclusivitate pentru ProSport, ipoteza insolvenței: „Ce faliment? Ce insolvență? Nici vorbă! Dacă doream asta, nu mai făceam nici o plată. Sper să rezolv cât mai repede. Depind de afacerile mele, dar se rezolvă”, spunea afaceristul, pentru ProSport.

Însă, așa cum am precizat deja, stresul își pune amprenta, iar într-o nouă reacție, Nelu Varga a sugerat că la finalul sezonului 2026-2027 ar putea arunca prosopul. Dacă nu va găsi o metodă mai eficientă de a finanța clubul, atunci ar putea face un pas în spate și s-ar putea retrage din calitatea de acționar:

„M-am săturat de discuțiile astea de insolvență și faliment. Terminați odată cu prostiile! Cât voi fi eu patron la CFR, nu veți vedea clubul acesta în insolvență!

Nu știu cât mai rămân în fotbal, să vedem. M-am săturat și eu! Cât să mai pierd bani? Anul ăsta ajut clubul să facă performanță, dar de la anul nu știu, rămâne de văzut”, a declarat Nelu Varga, citat de Digisport.ro.

Nelu Varga este vioara întâi în acționariatul de la CFR Cluj din 2017, astfel că în vara anului următor va celebra un deceniu de activitate.

CFR Cluj mai poate amortiza din pierderile financiare cu un parcurs european de succes

Speranța lui Nelu Varga este ca în conturile CFR-ului să mai intre niște bani de pe urma parcursului echipei din cupele europene.

Ardelenii s-au calificat în turul 3 preliminar Conference League, după ce i-au eliminat pe armenii de la Alashkert, însă de acum începe greul.

CFR Cluj va da peste Tromso, din Norvegia, în faza actuală a competiției. Partida tur este programată în Gruia, joi, 6 august 2026, de la ora 19:30.

Returul va avea loc în nordul continentului, pe Romssa Arena din Tromso, pe 13 august, de la ora 20:00.

Din nefericire, CFR a avut ghinion la tragerea la sorți, iar dacă va ajunge în play-off, pentru un loc în faza principală din Conference League va fi nevoită să o înfrunte pe Brighton, grupare din Premier League care se bazează pe un lot evaluat la sute de milioane de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Surpriză uriașă în tenis! Numărul 3 mondial, trimis acasă de un neerlandez
Mediafax
Cristina ICH, zero regrete după ce i-a 'suflat' soțul celei mai bune prietene: 'Dacă aș da timpul înapoi, aș face fix la fel!'
Cancan.ro
Locurile interzise de pe țărmul Dunării, dispărute sub ape. „Grănicerii au ordin să împuște pe oricine se apropie de maluri”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Vedete din România care au învins cancerul în stadii avansate. Au suferit de boli nemiloase şi au supravieţuit! Declarații sfâșietoare
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. El către ea: – Ce îți place să ți se facă?
Râzi cu lacrimi
Studenta care a sfidat regimul lui Hitler și a plătit cu viața
Descopera.ro
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Care sunt cele mai SCUMPE 10 mașini înmatriculate în ROMÂNIA în ultima lună?
Promotor.ro