SPECIAL Finalul unui ere! Povestea campioanei care a făcut senzație la Jocurile Olimpice și se retrage după aproape două decenii și 48 de victorii în Cupa Mondială: „A sosit momentul!”. Cifrele unei cariere de vis

Andrei Preotu
Finalul unui ere! Povestea campioanei care a făcut senzație la Jocurile Olimpice și se retrage după aproape două decenii și 48 de victorii în Cupa Mondială: „A sosit momentul!”. Cifrele unei cariere de vis
Lara Gut Behrami a fost cu adevărat populară în Elveția, acolo unde schiul aplin este foarte iubit Foto: Profimedia, 06.08

Lara Gut-Behrami (35 de ani) este încă un nume mare care decide să se retragă după o carieră plină de rezultate remarcabile.

Triplă medaliată olimpică, sportiva din Elveția a hotărât să nu își mai asume niciun risc și să renunțe în cele din urmă la marea performanță după o accidentare gravă pe care a suferit-o anul trecut.

Lara Gut-Behrami se retrage după aproape două decenii

Lara Gut-Behrami este cu siguranță un exemplu pentru orice copil dornic să scrie istorie în sport. După aproape două decenii în care a fost un adevărat idol pentru mulți iubitori ai schiului, soția cunoscutului Valon Behrami a ales să se retragă.

Ruptura de ligamente încrucișate pe care a suferit-o în 2025 a însemnat până la urmă finalul carierei pentru Lara Gut-Behrami, una dintre cele mai cunoscute sportive din sporturile de iarnă.

Celebra sportivă din Elveția a avut un ghinion uriaș în timpul unui antrenament, mai ales că și vizibilitatea a fost una slabă. Și a lăsat de înțeles că nu și-a mai dorit să forțeze după problemele medicale care i-au dat serioase bătăi de cap.

Prin urmare, după ce nu a putut să ia startul la Jocurile Olimpice de iarnă din acest an, un obiectiv cu adevărat important, Lara Gut-Behrami spune adio sportului la vârsta de 35 de ani.

„Ştiu că a sosit momentul! Și este acela de a nu mai încerca să-mi depăşesc limitele cu orice preţ şi de a impune un anumit ritm şi anumite cerinţe corpului meu. Schiul este ceva magic şi natural pentru mine. Și a încerca să-mi forţez corpul şi mintea să îndure şi să gestioneze durerea ar însemna să pătez imaginea pe care o am în mine despre ceea ce am făcut cu atâta pasiune”, a scris Gut-Behrami într-o scrisoare publicată în mediul online, care a devenit imediat virală.

18 ani de la prima victorie obținută la Cupa Mondială: „Am fost foarte norocoasă!”

Lara Gut-Behrami a avut o carieră impresionantă, dovadă că au trecut aproape 18 ani de la prima victorie obținută într-o Cupa Mondială.

În 2008, aceasta a ieșit pentru prima oară în evidență, după ce s-a impus la St. Moritz. În total, Lara Gut-Behrami a obținut 48 de victorii în Cupa Mondială, bifând și 101 prezențe pe podium.

În plus, Lara Gut-Behrami a cucerit Globul de Cristal în două rânduri.

Dar cum a ajuns Lara Gut-Behrami să atingă aceste performanțe? Mara campioană a fost cât se poate de sinceră. „Am fost foarte norocoasă pentru că în copilărie am ajuns atât eu, cât și fratele meu la schi, cu ajutorul părinților noștri.
Am avut ambiția să devenim din ce în ce mai bun și să ne depășim limitele”, mărturisea celebra sportivă.

Trei medalii olimpice pentru Lara Gut-Behrami

Lara Gut-Behrami a impresionat și la Jocurile Olimpice de iarnă, acolo unde a obținut trei medalii într-o carieră cu adevărat impresionantă.

În 2022, la Beijing, sportiva a fost la înălțime și a luat medalia de aur la Super-G și pe cea de bronz în proba de slalom uriaș.

În 2014, la Soci, Lara Gut-Behrami a obținut medalia de bronz într-o altă probă, cea de coborâre.

Lara Gut s-a căsătorit în 2018 cu Valon Behrami, fostul coleg al lui Adrian Mutu

Din 2018, Lara Gut a concurat și cu numele de Behrami, după ce s-a căsătorit cu un fost jucător al naționalei Elveției. Astfel, ea a devenit și mai cunoscută printre iubitorii sportului.

La vremea respectivă, mijlocașul Behrami era jucătorul celor de la Udinese, iar Lara Gut avea 27 de ani.

Ajuns la 41 de ani, jucătorul trecut și pe la Napoli s-a retras în 2022, după o ultimă aventură la Brescia.

În Serie A, Valon Behrami a fost coleg cu Adrian Mutu la Fiorentina, în cea mai bună perioadă din cariera fostului mare internațional român.

  • 2014 este anul în care Valon Behrami a câștigat Cupa Italiei pe vremea când juca la Napoli. Atunci, fosta echipă a legendarului Maradona a trecut cu 3-1 de Fiorentina în finala de la Roma, iar marcatori au fost Insigne și Mertens.

Lara Gut-Behrami vorbește cinci limbi

Lara Gut-Behrami vorbește nu mai puțin de cinci limbi. Totuși, nu este ceva ieșit din comun, având în vedere că este din Elveția.

„Când eram copil vorbeam fluent italiană și franceză, apoi am studiat germană și engleză și chiar acum fac progrese în spaniolă”, spunea sportivă, în urmă cu mai mulți ani.

Mama acesteia este italiancă și a locuit în orașul francofon Canton Giura.

Bornele formidabile pe care le-a avut în carieră Lara Gut-Behrami

    • 395 de participări în Cupa Mondială
    • 48 de victorii în Cupa Mondială
    • 101 de podiumuri în Cupa Mondială
    • 2 Globuri de Cristal la clasamentul general
    • 7 Globuri de Cristal pe discipline
    • 1 medalie de aur olimpică, 2 medalii de bronz olimpice
    • 2 medalii de aur la Campionatele Mondiale, 4 de argint, 3 de bronz

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Surpriză uriașă în tenis! Numărul 3 mondial, trimis acasă de un neerlandez
Mediafax
Cristina ICH, zero regrete după ce i-a 'suflat' soțul celei mai bune prietene: 'Dacă aș da timpul înapoi, aș face fix la fel!'
Cancan.ro
Locurile interzise de pe țărmul Dunării, dispărute sub ape. „Grănicerii au ordin să împuște pe oricine se apropie de maluri”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Vedete din România care au învins cancerul în stadii avansate. Au suferit de boli nemiloase şi au supravieţuit! Declarații sfâșietoare
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. El către ea: – Ce îți place să ți se facă?
Râzi cu lacrimi
Studenta care a sfidat regimul lui Hitler și a plătit cu viața
Descopera.ro
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Care sunt cele mai SCUMPE 10 mașini înmatriculate în ROMÂNIA în ultima lună?
Promotor.ro