Sorana Cîrstea (36 de ani, locul 17 WTA) și Gabriela Ruse (28 de ani, locul 75 WTA) și-au aflat adversarele pe care le vor avea în primul tur al turneului WTA 1.000 de la Toronto (Canada), dotat cu premii toatel de peste 7,4 milioane de dolari.
Pe lista inițială se afla și Jaqueline Cristian (28 de ani, locul 39 WTA), însă a fost nevoită să se retragă, fiind încă în perioada de recuperare de după operația de la genunchiul drept, de luna trecută.
Sorana Cîrstea este cap de serie 14 la turneul WTA 1.000 de la Toronto și va juca direct în turul secund.
Potrivit tragerii la sorți, adversara din runda a doua îi va fi învingătoarea meciului dintre ucraineanca Yulia Starodubtseva (26 de ani, locul 62 WTA) și australianca Maya Joint (20 de ani, locul 76 WTA), partidă care se dispută pe 3 august.
Pentru Cîrstea, acest meci este primul după o pauză de o lună, de la Wimbledon, când pierdea, dramatic în fața cehoaicei Linda Noskova (21 de ani, locul 7 WTA), în optimile de finală.
Cea mai bună performanță obținută de Sorana Cîrstea la Rogers Cup/National Bank Open (turneul care alternativ se dispută la Montreal și Toronto) a fost în 2013, când a ajuns în finală, unde a pierdut în fața Serenei Williams (44 de ani), lider mondial la acea vreme, cu scorul de 2-6, 0-6.
Parcursul său canadian i-a adus atunci cea mai bună clasare din carieră, locul 21 WTA, pe care a reușit să îl depășească în acest an.
În ciuda anunțului făcut cu privire la retragerea la finalul lui 2026, acest an s-a dovedit a fi cel mai bun dn cariera sa de două decenii, cu noi vârfuri atinse în ierarhia WTA, dar și cu trofee, atât la smplu, cât și la dublu.
În turul inaugural de la Toronto, Gabriela Ruse joacă împotriva americancei Peyton Streans (24 de ani, locul 58 WTA). Meciul se va disputa în această noapte, de la ora 1:30 (ora României) și este a doua confruntare directă între cele două, după cea din „finala” calificărilor de la Dubai 2026, când românca s-a impus cu 6-2, 4-6, 6-4.
Dacă va trece și de această dată de americancă, în turul următor o va întâlni pe austriaca Anastasia Potapova (25 de ani), favorita 24, care evoluează direct în turul secund.
Pentru Gabriela Ruse aceasta este a doua prezență la Openul canadian, după ce anul trecut a pierdut în runda inaugurală în fața Emmei Răducanu (23 de ani, locul 49 WTA), cu 2-6, 4-6.