Fostul mare atacant Christian Vieri (53 de ani) a analizat echipa lui Cristi Chivu (45) și a dat verdictul: Inter pornește cu prima șansă la cucerirea titlului în sezonul 2026-2027.
Ex-starul rivalelor din Milano, trecut pe parcursul carierei sale de fotbalist profesionist și pe la Fiorentina, Juventus sau Atletico Madrid, a fost întrebat de către jurnaliștii italieni ce părere are despre actualul antrenor al nerazzurrilor, iar răspunsul lui scoate în evidență modul în care românul s-a descurcat în primul an petrecut pe banca tehnică a fostei sale echipe.
După ce a plecat de la Parma, Cristi Chivu a ajuns la Inter, echipă pe care a servit-o cu maximă seriozitate și ca jucător, alături de care a câștigat, pe gazon, Liga Campionilor.
Din postura de „principal”, el i-a dus pe peninsulari către un nou titlu și a cucerit și Cupa Italiei, devenind antrenorul sezonului în Serie A. Chivu creionează o campanie de transferuri interesantă, în încercarea de a pune mâna din nou pe campionat. De exemplu, experimentatul fundaș central John Stones (32), proaspăt despărțit de Manchester City, a semnat cu Inter.
După părerea lui Christian Vieri, Inter e favorită la cucerirea titlului, chiar dacă Napoli promite multe.
„Inter e o super echipă, au realizat eventul și sunt favoriți, e normal. Eu cred că și Napoli se va descurca bine, au un antrenor precum Allegri, care e foarte, foarte bun, cu multă experiență. Mai sunt și ceilalți în spate”, a apreciat fostul vârf al nerazzurrilor, potrivit Sky Sport.
Când a fost întrebat care e opinia lui în legătură cu antrenorul lui Inter, Vieri a punctat faptul că Chivu este „foarte bine pregătit”, înțelegând situațiile de joc.
„Clubul i-a dat o responsabilitate uriașă, nu toată lumea ajunge aici. Inter venea după un eșec, el a reîncărcat echipa mental și a făcut o treabă fantastică, au jucat un fotbal minunat. Inter a dominat tot anul și a meritat pe deplin trofeul. Chivu știe că trebuie să câștige de fiecare dată, presiunea este acolo, dar s-a obișnuit cu ea”, a mai adăugat Christian Vieri.
O asemenea părere îi era cerută lui Bobo Vieri și când Cristi Chivu ajungea la Inter ca antrenor principal. Iată ce spunea fostul fotbalist italian:
„Inter a vrut un antrenor tânăr, cu idei proaspete. Chivu este unul dintre ei și are acele idei.
Totuși, are nevoie de mai mult timp decât se oferă de obicei în Italia, mai ales la cluburi precum Inter, Milan sau Juventus. Sper să i se acorde acel timp”.
Deși mulți specialiști nu au avut încredere în el, iar rezultatele nu păreau a-l ajuta la un moment dat, lui Chivu i-a fost acordat „acel timp”, tehnicianul demonstrând că poate face față și la nivel înalt.