Daniel Oprița a răbufnit din cauza situației de la Steaua: „Nu mai avem bani de transferuri”

Daniel Oprița a răbufnit din cauza situației de la Steaua: „Nu mai avem bani de transferuri”
Sursa foto: Sport Pictures

Condamnată de ani buni să evolueze în Liga 2, Steaua trece acum printr-o situație dificilă și din punct de vedere financiar. Daniel Oprița (44 de ani) a recunoscut că bugetul nu mai permite realizarea unor noi transferuri.

În speranța că lucrurile se vor regla, tehnicianul și-a prelungit contractul în această vară, dar nimic nu s-a schimbat. Dreptul de promovare pare în continuare o himeră, deși promisiuni există din toate părțile.

Doar câteva ore au mai rămas, de altfel, până la startul noii ediții de campionat. „Militarii” vor evolua duminică, 2 august, la ora 16:00, pe propriul teren, în compania lui CSM Slatina, o altă formație care nu are drept de promovare.

Steaua nu mai are bani de transferuri. Daniel Oprița, la capătul răbdărilor

Nu mai puțin de zece jucători au ajuns la Steaua în perioada de mercato a verii, printre care Alexandru Albu, fostul mijlocaș al Rapidului și Unirii Slobozia, precum și  Laurențiu Vlăsceanu, tânărul fundaș aflat anterior sub contract cu FCSB. Conducerea a rezolvat prima interdicției la transferuri, astfel că toți au putut fi legitimați în timp util, dar a apărut o nouă problemă: nu mai există bani pentru alte mutări.

„Folosesc ce jucători poate clubul să îmi ofere. Nu știu ce sumă e, că nu sunt contabil. Auzisem ceva mai demult că sunt niște datorii. Eu nu am luat în calcul să nu pot să folosesc jucătorii și pregătesc echipa pe care o am.

Mai este până duminică și nici nu iau în calcul să nu se rezolve. Bugetul nu ne mai permite să facem transferuri, adică să plătim salarii în plus. Dacă mai apar ceva bani mai luăm niște jucători”, a declarat Daniel Oprița pentru fanatik.ro.

Cum s-ar putea obține promovarea în Superliga: „Acestea sunt cele două condiții”

Nu cu mult timp în urmă, ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, a vorbit din nou despre obținerea dreptului de promovare pe prima scenă a fotbalului românesc, exprimându-și dorința de a rezolva problema cât mai curând cu putință. Singura problemă este că legea nu poate fi modificată în absența unui Guvern cu puteri depline.

„Drumul Stelei spre prima ligă nu mai poate fi întors. Pentru ca Steaua să ajungă în prima ligă, trebuie să fie îndeplinite două condiţii mari. Una, ca ministrul să vrea, pentru că au fost perioade şi am găsit documente în minister în care ministrul a spus că politica este ca Steaua să fie în liga a doua şi să fie pepinieră, eventual, pentru alte echipe.  Nu s-a vrut. Acum eu vreau, nu numai convins fiindcă este normal, ci şi provocat de toate piedicile pe care văd că diverse entităţi le-au pus acestui club.

A doua condiţie este modificarea legii pe care un guvern interimar nu mai are voie să o facă. Suntem într-o perioadă, dacă vreţi, de carantină, în care ministerul nu poate modifica legea care să dea posibilitatea instrumentală clubului să-şi aranjeze documentele pentru a îndeplini acele condiţii”, a explicat Miruță.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Permisul auto SE SCHIMBĂ în toată Uniunea Europeană! Ce vor avea de făcut șoferii din România
Mediafax
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis pandemia Covid-19 și războiul din Iran
Cancan.ro
Profesorii iau în calcul să nu înceapă anul școlar. Condițiile dascălilor, privitor la Legea salarizării: „Nu putem accepta o astfel de grilă”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Adrian Ropotan, antrenorul echipei secunde a lui Dinamo, s-a ales cu o fractură deschisă la mână în urma accidentului din Argeș. A fost operat de urgență. În ce stare se află acum?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Râzi cu lacrimi
Galaxia noastră s-a răsturnat la 90 de grade, iar astronomii nu știu de ce
Descopera.ro
Românii care trebuie să-și schimbe buletinul. NU mai este valabil de la 3 august 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Jocuri gratuite pentru abonații PlayStation în august
Go4Games
Unde poți cumpăra o DACIA LOGAN 2026 pe MOTORINĂ? Are un preț de pornire de 15.250 de euro
Promotor.ro