Unul dintre cei mai vechi oameni din clubul Dinamo a murit în urma accidentului tragic din Câmpulung!

Unul dintre cei mai vechi oameni din clubul Dinamo a murit în urma accidentului tragic din Câmpulung!
Foto: Facebook Captura MuscelTv Campulung

Tragedie în familia Dinamo, după accidentul rutier în care a fost implicat microbuzul echipei secunde a clubului, aflată în cantonament la Câmpulung. 

Constantin Covaciu, membru al staffului medical al formației, a murit în urma impactului.

Constantin Covaciu era unul dintre cei mai vechi oameni din club

Constantin Covaciu lucra ca maseur la Dinamo de peste 20 de ani și fusese, în trecut, și la prima echipă, încă din perioada în care Ioan Andone era antrenor principal. Legătura familiei sale cu Dinamo este puternică, fiul său lucrând la rândul său la FC Dinamo, iar în prezent făcând parte din stafful CS Dinamo.

Accidentul s-a produs în timp ce echipa Dinamo 2 se îndrepta spre antrenamentul oficial al zilei. Din primele informații transmise de club, șoferul microbuzului ar fi pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil și a lovit un copac aflat pe marginea drumului.

Clubul Dinamo a transmis că șoferul ar fi suferit un infarct în timpul condusului, acesta fiind motivul care ar fi dus la pierderea controlului vehiculului.

„Echipa secundă a clubului, aflată în cantonament la Câmpulung, a fost implicată astăzi într-un accident rutier, fiind în drum spre antrenamentul oficial al zilei.

Șoferul microbuzului a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil și a intrat în coliziune cu un copac aflat pe marginea drumului. Din informațiile pe care le avem, șoferul microbuzului ar fi suferit un infarct în timpul condusului, fapt care a dus la pierderea controlului vehiculului.

Din nefericire, domnul Constantin Covaciu, membru al staffului medical al echipei, a decedat în urma impactului suferit”, se arată în comunicatul transmis de Dinamo.

Ceilalți pasageri au fost transportați la spital pentru verificări. Potrivit clubului, jucătorii și membrii staffului echipei secunde au suferit răni, însă sunt în afara oricărui pericol. Antrenorul Adrian Ropotan a fost și el rănit în accident. Fostul mijlocaș al lui Dinamo a suferit o fractură deschisă la nivelul mâinii și se află internat, dar starea sa este stabilă.

Mesajul trasnmis pentru familia fostului membru al staff-ului

Clubul a transmis condoleanțe familiei Covaciu și a declarat că pierderea este una grea pentru întreaga comunitate dinamovistă.

„Clubul Dinamo dorește să transmită condoleanțe familiei îndoliate și își exprimă sincerele regrete pentru pierderea suferită, nu doar de familia Covaciu, ci de întreaga comunitate dinamovistă. Domnul Covaciu a fost un membru important al staffului medical al clubului Dinamo, cu mulți ani de activitate la nivelul echipei de seniori”, se mai arată în comunicat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Ambasadorul Franței, în tricoul Rapidului: „Bucureștiul e exact ca Marsilia”
Mediafax
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Boala AUTOIMUNĂ de care suferea Mădălina Apostol. Se temea că va rămâne invalidă!
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania