Cu toate că se confruntă cu cele mai mari dificultăți financiare din ultimii ani, CFR Cluj continuă să-și completeze lotul. Prosport a aflat că formația din Gruia s-a înțeles cu un nou atacant.
Sergiu Buș va reveni la CFR, clubul care l-a format ca jucător și cu care a cucerit două titluri, în 2010 și 2022. Atacantul ajuns la 33 de ani era liber de contract, după ce își încheiase angajamentul cu FC Hermannstadt, echipă cu care a retrogradat în Liga 2, la finalul sezonului precedent.
Buș a marcat 10 goluri pentru formația din Sibiu, în 42 de meciuri jucate în campionatul trecut.
Sergiu Buș, atacant cu 231 de partide în Superliga României, a fost adus pentru a crea concurență în atac, acolo unde primele două opțiuni din acest moment sunt Stefan Drazic și Andreas Șfaiț.
Primul a marcat o dublă la debutul său pentru echipa din Gruia, în meciul cu FC Voluntari. Stefan Drazic a fost înscris și pe lista UEFA și poate fi folosit în partida cu Alashkert.
„Este un sentiment plăcut, un sentiment pozitiv. Totul este bine, deocamdată. Sper să păstrăm acest impuls și să continuăm să jucăm așa. Faptul că jucăm acasă este în avantajul nostru, cu siguranță. Vrem să mergem în turul următor, fără îndoială și sper să arătăm asta”, a spus Stefan Drazic despre partida retur, cu Alashkert. În meciul din Armenia scorul a fost 1-1.
Patronul Ioan Varga nu renunță la ideea de a atinge obiective importante în acest sezon. Așa cum Prosport a informat, acesta le-a garantat miercuri jucătorilor că va stopa criza financiară până vinerea viitoare, iar anunțul său a mai liniștit atmosfera din vestiar.
„Aștept de la ei o calificare în meciul de mâine și mi-au promis că își vor da viața pe teren. O să vedeți că voi rezolva toate problemele. M-au ambiționat toți cei care ne-au vorbit de rău în ultima perioadă.
O să le demonstrez tuturor că s-au înșelat și o să vedeți că CFR va face din nou performanță, inclusiv în Europa”, a fost mesajul lui Varga, comunicat jucătorilor de către Cadu, Deac și Camora.