Un fost atacant de la FCSB era conștient de faptul că Gigi Becali dictează schimbările la echipă, dar și-a asumat asta și a făcut performanță în trei perioade diferite.
Gigi Becali e recunoscut pentru faptul că se implică peste antrenor la echipă. În sezoanele precedente, anunța primul 11 cu câteva zile înainte de startul partidelor, fapt care punea antrenorii într-o situație delicată.
Raul Rusescu a fost legitimat în trei perioade diferite la FCSB ( 2011-2013, 2014/2015 și 2018/2019) și nu a avut parte de tratament preferențial din partea patronului. Știa că atunci când e schimbat, e mâna șefului dar și-a asumat acest lucru de fiecare dată când a ales să vină la FCSB.
Chiar Gigi Becali a recunoscut că s-a implicat încă din primii ani de când a preluat echipa și a luat decizii importante în vestiar, peste capul antrenorilor. Raul Rusescu a dezvăluit că a simțit, uneori, că schimbările vin de mai sus, nu de la antrenor.
„(n.r. Ți s-a întâmplat să fii schimbat într-un meci și să fii convins că decizia a venit de la Gigi Becali?) Da, de multe ori. Dar era un lucru pe care mi l-am asumat în momentul în care am semnat. Adică știam că se poate întâmpla.
(n.r. Deci nu îi înțelegi pe jucătorii care se plâng acum de astfel de situații?) Nu, nu-i înțeleg. În momentul în care alegi să semnezi și accepți contractul, accepți și riscurile.
Există partea frumoasă: când câștigi, când ești aplaudat, când ai un salariu bun și îți faci un viitor. Dar vine și partea neplăcută: când te huiduie un stadion întreg, când ești criticat și toate emisiunile discută despre o ratare de-a ta. Eu am trecut prin toate acestea și cred că trebuie să-ți asumi toate lucrurile astea.”, a precizat Rusescu, la Digi Sport.
La formația roș-albastră, Raul Rusescu a bifat două titluri de campion, Cupa României și Cupa Ligii. După doar două sezoane petrecute la FCSB, a prins transferul carierei la FC Sevilla, formație alături de care cucerea Europa League. Mutarea a costat 2.2 milioane de euro, în 2013. S-a remarcat pe vremea când evolua pentru Urziceni, formație cu care a cucerit titlul în Superliga.