Atacantul care a jucat 3 meciuri pentru naționala țării lui la Cupa Mondială din America de Nord a fost testat pozitiv la cocaină după ce poliția l-a oprit de două ori în aceeași noapte.
Naționala de fotbal a Australiei și-a încheiat treaba la Cupa Mondială în 16-imile de finală. Atacantul Cristian Volpato a jucat 3 meciuri, iar acum are probleme cu legea.
Jucătorul vedetă al naționalei Australiei de la Cupa Mondială, Cristian Volpato, a fost testat pozitiv la cocaină după ce poliția l-a oprit de două ori în Sydney, în aceeași noapte.
Jucătorul vârstă de 22 de ani a fost oprit la volanul unui BMW Coupe, după ce a fost prins conducând cu o viteză între 86 și 94 km/h, într-o zonă cu restricții de 60 km/h.
Poliția a anunțat că fotbalistul a fost supus unui etilotest pe marginea drumului, care a dat un rezultat negativ.
Cu toate acestea, Volpato ar fi avut un rezultat pozitiv la cocaină când a fost oprit două ore mai târziu pentru că a depășit viteza cu 109 km/h în aceeași zonă cu restricții de 60 km/h.
Poliția statului New South Wales a anunțat că lui Volpato i s-a emis o notificare de încălcare a regulilor pentru depășirea vitezei.
De asemenea, permisul de conducere internațional a fost suspendat pentru 6 luni. Asta înseamnă că nu poate conduce în New South Wales.
Poliția a mai informat că ancheta va continua și că i s-a prelevat o probă secundară de fluid oral pentru analize suplimentare, scrie BBC.
Volpato a jucat în 3 dintre cele 4 meciuri ale Australiei la Cupa Mondială, aceasta ajungând în 16-imile de finală, unde a fost eliminată de Egipt la loviturile de departajare.
După ce a reprezentat Italia la nivel de tineret, el a decis să joace pentru Australia în luna mai, chiar înainte ca selecționerul Tony Popovic să anunțe lotul pentru turneul final.
Volpato a ajuns la Sassuolo în 2023, după ce AS Roma a primit 7,5 milioane de euro. El a jucat 24 de meciuri în sezonul precedent, pe care Sassuolo l-a terminat pe locul 11.
„Am fost în contact cu jucătorul și continuăm să monitorizăm situația și să-l sprijinim pe jucător pe tot parcursul acestui proces”, au anunțat oficialii federației din Australia.
De asemenea, sindicatul jucătorilor, Professional Footballers Australia, a transmis că este „la curent cu rapoartele referitoare la Cristian Volpato și se va asigura că acesta este susținut”.
Volpato s-a născut și a crescut în Sydney și a jucat fotbal ca junior la Sydney United 58, Sydney FC și Western Sydney Wanderers înainte de a ajunge în Serie A, la AS Roma.
A părăsit echipa din capitala țării după două sezoane pentru a se alătura lui Sassuolo, unde a marcat 7 goluri în 3 sezoane.
La Cupa Mondială a rămas pe banca de rezerve la primul meci al Australiei din Grupa D, 2-0 cu Turcia. Ulterior, a jucat 29 de minute cu SUA (0-2) și 58 cu Paraguay (0-0).
Cu Egipt, în 16-imile de finală, a fost trimis în teren de la început, dar în mintul 74 i-a lăsat locul lui Ajdin Hrustic.
Scorul după 120 de minute a fost 1-1, iar Australia a ratat calificarea la loviturile de departajare. Au marcat de la punctul cu var Irvine și Bul Mabil și au ratat Souttar și Herrington.