Istvan Szabo, noul antrenor al celor de la Csikszereda, a susținut un discurs dur după debutul ratat în fața celor de la Corvinul Hunedoara, echipă nou-promovată în Superliga României.
Reamintim că cele două formații s-au întâlnit în prima etapă a noului sezon de Superliga României, într-o partidă pe care echipa pregătită de Florin Maxim a câștigat-o categoric, scor 3-0.
Corvinul Hunedoara și Csikszereda Miercurea Ciuc s-au întâlnit luni, 20 iulie 2026, în prima etapă din noul sezon de Superliga României, într-o partidă pe care gazdele au câștigat-o categoric, scor 3-0.
La finalul partidei, Istvan Szabo s-a arătat dezamăgit de rezultatul înregistrat pe tabela de marcaj, dar și de jocul prestat de jucătorii lui, despre care a spus că nu au arătat „dăruirea care trebuia să se vadă în prima etapă”.
„N-aș vrea să explic jocul echipei. Astăzi, Corvinul a fost echipa mai bună, a fost completă, s-a văzut că a simțit că a început campionatul. N-am simțit acea dăruire care trebuia să se vadă în prima etapă.
După 3-0 este foarte greu să vorbești despre aspecte pozitive. Au fost scurte perioade ale partidei în care am dominat. Am avut și o ocazie prin Trif, apoi a venit acel penalty. Sunt puține lucrurile pozitive.
(n.r despre FCSB) O să vedem săptămâna viitoare. Știm că vine o echipă foarte bună peste noi. Dar nu este importantă doar partida viitoare, toate sunt. Am speranța că vom juca mai bine și sunt convins că vom juca mai bine.
Până în septembrie este perioada de transferuri. Până atunci, lotul este deschis. Avem deja un jucător transferat, dar mai trebuie niște hârtii pentru a se finaliza transferul”, a declarat Istvan Szabo, la DigiSport.
Paul Pap, portarul celor de la Csikszereda Miercurea Ciuc, s-a arătat dezamăgit de înfrângerea suferită și a transmis că echipa lui trebuie să o ia de la zero și să uite de parcursul din sezonul trecut de Superliga României.
„O luăm de la capăt, e un campionat foarte greu. Nu există meciuri ușoare. Vrem să facem o partidă bună cu FCSB, să facem punct sau puncte. A fost un meci prost din toate punctele de vedere. Ne-am bătut singuri. Golurile pe care le-am luat au fost cadouri de la noi.
Ce am făcut în sezonul trecut e istorie. O luăm de la zero. Am început foarte prost, trebuie să ne revenim cât mai repede”, a declarat Eduard Pap, conform sursei menționate anterior.