VIDEO Lucian Bute, apariție extrem de rară în România. A venit special pentru Nadia Comăneci: „În Montreal, mă oprește lumea pe stradă și mă întreabă de ea”

Daniel Nazare

Lucian Bute (46 de ani), fostul pugilist care şi-a apărat de nouă ori titlul mondial IBF la supermijlocie între 2007 şi 2012, a bifat o apariție extrem de rară în România, pentru Nadia Comăneci (64).

Sâmbătă, 18 iulie 2026, Sala de Gimnastică „Nadia Comăneci”, localizată în Otopeni, a fost inaugurată. Inițiativa i-a aparținut reputatului Ion Țiriac (87). S-au împlinit 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii, obținută de către „Zeița de la Montreal”. Statuia Nadiei Comăneci a fost dezvelită, iar Lucian Bute a asistat la întregul moment.

Lucian Bute o apreciază la maximum pe Nadia Comăneci: „Sunt sute, poate mii de fetițe care îi poartă numele datorită momentului din 1976”

Ex-boxerul s-a arătat onorat și i-a mulțumit legendarei Nadia Comăneci pentru invitație. Lucian Bute locuiește în Canada, la Montreal, sosind în România în urmă cu două zile. A făcut acest pas pentru a fi alături de steaua gimnasticii.

„Sunt foarte onorat și îi mulțumesc Nadiei pentru invitație, în mod special. Am ajuns în România acum două zile și sunt onorat să fiu aici. E ceva deosebit și care va rămâne în istorie, așa cum a spus și domnul Țiriac”, a declarat Lucian Bute.

Întrebat cum se simte atunci când oamenii din Montreal îi vorbesc despre Nadia Comăneci, el a oferit următorul răspuns:

„Este foarte, foarte plăcut și impresionant ca lumea să te oprească pe stradă, să îți ceară o fotografie și să vorbească despre Nadia ’76, primul 10, și despre Lucian Bute campion mondial.

Sunt onorat să fac parte din această generație și abia aștept să vină Nadia la Montreal! Știu că sunt sute, poate mii de fetițe care se numesc Nadia datorită momentului din 1976”.

„Perfecțiune egal 10!”, acesta este mesajul lui Lucian Bute. Cum vede finala Campionatul Mondial

Lucian Bute a fost întrebat, de asemenea, ce înseamnă perfecțiunea. „Perfecțiune egal 10!”, a răspuns el, adăugând:

„Pentru mine, când am devenit campion mondial, totul a fost perfect. Ceea ce mi-am dorit, când am intrat în sala de box… Mi-am zis că într-o zi voi deveni campion mondial. S-a întâmplat în 2007, iar pentru mine, asta înseamnă perfecțiune”.

În încheierea discursului său, Bute a mărturisit că a urmărit „cu mare interes” Campionatul Mondial din această vară. Consideră că Spania pornește cu prima șansă în fața Argentinei. „Tind să merg pe mâna Spaniei”, a conchis Lucian Bute.

Rămâne de văzut care națională va atinge perfecțiunea în finala mare a CM 2026. Un fapt e incontestabil: Spania și Argentina vor face totul pentru cucerirea trofeului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania