Gică Hagi a fost prezent la inaugurarea Sălii de Gimnastică „Nadia Comăneci” și a vorbit cu admirație despre două dintre cele mai mari nume ale sportului românesc. Mai exact, despre Nadia Comăneci și Ion Țiriac.
„Regele” a găsit câte un singur cuvânt pentru fiecare. Pe Nadia a numit-o „perfecțiune”, iar despre Ion Țiriac a spus că este „unic”.
Hagi l-a felicitat pe Țiriac pentru inițiativa de a construi sala dedicată Nadiei Comăneci și a vorbit despre cât de important este ca România să investească în copii și în viitorii sportivi de performanță.
„Felicitări domnului Țiriac pentru această inițiativă. Nadia… Ce să mai zicem? Perfecțiune, românca ce ne-a făcut mândri și ne face mândri în continuare. Ne-a arătat direcția în sport, iar domnul Țiriac e unic în tot ce face, ce energie are! E un sprijin pentru copii, e o inițiativă foarte bună. Totul pleacă de la copii, trebuie să investim mult în ei ca să-i putem descoperi, ca ei să reprezinte România. Toți muncim pentru România!”, a spus Gică Hagi.
Fostul mare fotbalist a vorbit și despre ce ar trebui să însemne următorul „10” pentru sportul românesc. Hagi nu s-a limitat doar la fotbal sau gimnastică, ci a transmis că toate disciplinele trebuie susținute și scoase mai mult în față.
„În toate disciplinele, nu trebuie să le uităm pe toate celelalte care au câștigat. Am avut și avem sportivi extraordinari, care ar trebui să iasă mai mult în față, să vorbească despre performanțe. Exemplul e acela care ne reprezintă și care duce România la nivelul cel mai înalt. Sperăm ca fotbalul, la un moment dat, să se ridice la nivelul la care au fost alți sportivi care reprezintă România la un nivel foarte bun”, a mai spus Hagi.
Gică Hagi și-a amintit și de momentul istoric din 1976, atunci când Nadia Comăneci a obținut primul 10 perfect din istoria gimnasticii, la Jocurile Olimpice de la Montreal.
„Ne uitam la sport, ne-am născut să facem sport și apreciam, eram mândri de Nadia și de toate colegele ei, de gimnastică, de sportul românesc, de rugby, de handbal, de campionii noștri. Cred că ei ne-au inspirat. Cel puțin pe mine m-au făcut să cred că putem fi cei mai buni”, a transmis Hagi.
Întrebat despre relația cu Nadia Comăneci și ceilalți mari sportivi ai României, Hagi a descris prietenia ca fiind una bazată pe respect și admirație.
Apoi a vorbit și despre finala Cupei Mondiale, unde vede Spania favorită în fața Argentinei, deși a atras atenția că Lionel Messi nu poate fi ignorat. Despre România, Hagi a declarat că echipa muncește pentru a ajunge acolo la următorul turneu final.
„Spania, am zis de la început! Cu toate că acolo e Messi și trebuie să ținem cont de asta. Cred că va fi cea mai frumoasă finală, pentru că au ajuns acolo, cred eu, cele mai tehnice echipe și cele mai creative”, a spus Hagi.