Selecționerul Luis de la Fuente (65 de ani) a transmis un mesaj clar pentru Pedri (23 de ani) chiar înainte de Franța – Spania, meciul din semifinala Cupei Mondiale, care se joacă pe 14 iulie, la Dallas.
Mesajul tehnicianului vine în contextul în care Pedri a fost rezervă în partida cu Belgia, 2-1, din sferturi. Potrivit selecționerului, stilul de joc pe care Pedri îl are la Barcelona, echipa de club, este diferit de cel abordat la echipa națională, iar fiecare dintre meciurile din fazele eliminatorii contează.
Luis de la Fuente, selecționerul ibericilor, a vent cu un mesaj clar pentru mijlocașul Pedri înainte de Franța – Spania, meciul contând pentru semifinala Cupei Mondiale, care se joacă pe 14 iulie, de la ora 22:00 (ora României), la Dallas.
„La națională, nu poate juca așa cum o face la Barcelona. Conceptul nostru de joc este diferit. Putem avea anumite similitudini, dar este diferit.
Noi îi avem pe Rodri sau Zubimendi, care influențează comportamentul celui de lângă ei. Nu poate evolua ca în echipa sa, deoarece noi solicităm altceva și avem o altă abordare a ideii fotbalistice.
Pedri, datorită capacității și talentului său, poate juca pe pozițiile 6, 8 sau 10”, a declarat Luis de la Fuente în emisiunea „El Larguero”, citat de Sport.
Totodată, de la Fuente a făcut precizări legate de faptul că Pedri a fost rezervă și a intrat în meciul cu Belgia în minutul 55, când l-a înlocuit pe Fabian Ruiz (30 de ani).
„A fost rezervă împotriva Belgiei nu pentru că ar juca prost. În acel meci aveam nevoie de forța lui Fabian și voiam să profităm de faptul că, atunci când meciul se va schimba, să valorificăm talentul lui Pedri și să avem mai multă posesie a balonului și un control mai mare asupra jocului”, a mai explicat de la Fuente.
FIFA a delegat brigada de arbitri care va conduce meciul Franța – Spania, prima semifinală de la Cupa Mondială.
„Central” este Ivan Barton (El Salvador), ajutat de conaționalii David Moran și Antonio Pupiro, iar cei doi arbitri de rezervă sunt suedezii Glenn Nyberg și Mahbod Begi.
Spania se află în avantaj în bilanțul general al meciurilor directe cu Franța, 18 – 13, din care șapte victorii au fost în partide amicale.
În ultimele trei meciuri, oficiale, Spania s-a impus de două ori, în semifinala EURO 2024, scor 2-1, respectiv în Liga Națiunilor în 2025, scor 5-4.