Acasa » Campionatul Mondial 2026 » FĂRĂ PRECEDENT! Norvegia a acuzat că primul gol al Angliei e ilegal pentru că mingea a lovit camera TV: FIFA a intervenit de urgență!

CM 2026 Fără PRECEDENT! Norvegia contestă golul Angliei, minge deviată de cablurile TV! Reacție FIFA de URGENȚĂ

Gigi Grigorescu
Fără PRECEDENT! Norvegia contestă golul Angliei, minge deviată de cablurile TV! Reacție FIFA de URGENȚĂ
FIFA a intervenit imediat, după ce Norvegia acuză că la primul gol al Angliei mingea a lovit camera TV. Foto: captură FOX SPORTS

Anglia a restabilit egalitatea cu Norvegia în minutul 45+2, prin Jude Bellingham, dar scandinavii consideră că golul trebuia anulat, pentru că mingea a fost deviată, pe construcția fazei, de cablurile camerelor TV.

Scandal mare la meciul Norvegia – Anglia din sferturile Cupei Mondiale! Echipa lui Tuchel a egalat la capătul unei faze în care mingea ar fi lovit, în traiectoria spre Anderson, în construcția fazei, cablurile camerelor TV.

Norvegia contestă golul Angliei: minge deviată de cablurile tv! Reacția FIFA

Schjelderup a deschis scorul cu o execuție senzațională, șut dintr-un unghi închis, aproape de vinclu, mingea lovind bara înainte să intre în poartă.

Se părea că scandinavii vor intra la pauză în avantaj, deoarece trecuse primul minut de prelungiri, dar Jude Bellingham a fost de altă părere, restabilind egalitatea.

După ce mingea a ajuns în plasă, portarul Orjan Nyland a arătat cu mâna spre cablurile camerei tv uriașe, suspendate deasupra terenului, cunoscută drept „FIFA Sky Cam”, dar pe moment nimeni nu a înțeles despre ce este vorba.

Nyland a protestat vehement la arbitrul Clément Turpin, dar centralul din Franța nu doar că nu l-a băgat în seamă, dar a cerut ca jocul să fie reluat mai repede.

Numai că o înregistrare video de la deținătorul american al drepturilor TV, FOX SPORTS, arată că mingea a lovit aparent firul camerei înainte de golul de 1-1.

„Am verificat datele și nu vedem niciun efect asupra graficului, din cauza cipului din minge”, a transmis imediat FIFA, într-un comunicat către publicația norvegiană VG.

Antrenorul Stale Solbakken și secundul Brede Hangeland au protestat și ei, imediat după ce Turpin a pus capăt primei reprize a confruntării.

„Când Orjan șutează, mingea lovește firul camerei, așa că lungimea degajării este mult mai scurtă decât ar fi trebuit. Arbitrul trebuia să se uite la asta”, s-a revoltat Hangeland.

„E absolut o nebunie că se poate întâmpla așa ceva. Arbitrii nu au cum să valideze golul.

Norvegia trebuia să îl ia cu asalt pe arbitru să protesteze”, consideră fostul mare fotbalist norvegian Kjetil Rekdal.

„Pentru mine, acest lucru era complet necunoscut. Dacă e cablul care oprește mingea, atunci trebuia oprită faza. E extrem de neplăcut”, a continuat.

Fostul antrenor norvegian Lars Tjaernas a scris, pe contul de pe platforma X, că va fi un scandal dacă se dovedește că mingea a atins firul camerei de filmat, iar golul a fost validat.

Conform regulilor, golul trebuia anulat și jocul să fie reluat cu o minge de arbitru, dacă la faza în care s-a înscris mingea a atins un obiect extern.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]