Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Daniel Bîrligea a numit cei doi fotbaliști de la FCSB care pot duce echipa sus în acest sezon: „Ne poate ajuta!”

MERCATO Daniel Bîrligea a numit cei doi fotbaliști de la FCSB care pot duce echipa sus în acest sezon: „Ne poate ajuta!”

Daniel Bîrligea a numit cei doi fotbaliști de la FCSB care pot duce echipa sus în acest sezon: „Ne poate ajuta!”
MEDIAFAX FOTO

Daniel Bîrligea și-a pus mari speranțe în doi dintre colegii săi de la FCSB înaintea noului sezon. 

Atacantul roș-albaștrilor i-a indicat pe Florin Tănase și Octavian Popescu drept jucătorii care pot avea un rol decisiv și pot ajuta echipa să își atingă obiectivele.

Pe cine ar vedea Bîrligea la FCSB

Întrebat cine ar putea prelua o parte dintre responsabilitățile lăsate în urmă de Darius Olaru, Bîrligea l-a nominalizat imediat pe Florin Tănase. Veteranul vestiarului și-a prelungit înțelegerea cu FCSB și este văzut drept principala soluție pentru postul de titular.

Atacantul consideră că experiența lui Tănase va conta foarte mult într-un sezon în care presiunea va fi ridicată, iar așteptările sunt mari.

„Cred că îl avem pe Tănase. Se schimbau și anul trecut, jucau împreună, dar erau pe același post și, cu siguranță, îi revine postul de titular lui Tănase. Știe să-și facă foarte bine munca și ne poate ajuta foarte mult în sezonul acesta. Va avea și mai multă presiune, pentru că trebuie să ofere mai mult decât anul trecut”, a spus Daniel Bîrligea conform OrangeSport.

Al doilea fotbalist în care vârful FCSB-ului are încredere este Octavian Popescu. Acesta a dat semne de revenire în finalul sezonului trecut și a impresionat în perioada de pregătire.

„Sperăm să-l avem și pe Tavi acum, pentru că este într-o formă bună. Am văzut zilele acestea, inclusiv în cantonament, că este într-o formă foarte bună”, a declarat Bîrligea.

Octavian Popescu a fost considerat în ultimii ani unul dintre cei mai talentați jucători ai FCSB-ului, însă nu a reușit mereu să aibă constanța așteptată. Bîrligea este convins că noul sezon poate reprezenta momentul revenirii sale la cel mai bun nivel.

„Sper să își mențină forma și să o îmbunătățească, pentru că are calități foarte mari și ne poate ajuta foarte mult”, a adăugat atacantul.

Mihai Stoica a anunțat noi transferuri

„Față de ieri, nu am închis cu jucătorul de care spuneam. Avem un «gentleman agreement», mai trebuie câteva detalii de pus la punct, dar minore, iar vestea bună pentru mine este că am reluat, cu șanse mai mari de data asta, discuțiile pentru jucătorul pe care ni-l dorim cel mai mult în acest intersezon și cred că luni vom fi în stare să anunțăm un nou transfer.

Suntem foarte, foarte aproape cu doi jucători. Este atacant, nu este număr 9, lateral, care poate juca și «suport striker», al doilea atacant.

Mijlocașul este un jucător cunoscut. Atacantul în România nu era cunoscut. Părea că este o cauză pierdută. Printr-o întâmplare ne-am interesat din nou, acum am ajuns la discuții în detaliu și am făcut și o ofertă clubului respectiv.

Așteptăm contraoferta. Cred eu că luni totul se va rezolva, dacă oamenii se țin de cuvânt”, a declarat Mihai Stoica, la PrimaSport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]