Universitatea Cluj, vicecampioana României, a obținut un rezultat important în Polonia, scor 0-0 cu Dinamo Kiev, rezultat care păstrează șanse importante de calificare pentru elevii lui Cristiano Bergodi.
Calificarea se va decide săptămâna viitoare, pe Cluj Arena, într-o partidă care este programată pe data de 16 iulie 2026, la ora 20:30. Învingătoarea dintre Universitatea Cluj și Dinamo Kiev va da piept cu PAOK Salonic în următorul tur preliminar din UEFA Europa League.
În cazul în care Universitatea Cluj va fi eliminată de Dinamo Kiev, formația antrenată de Cristiano Bergodi își va continua parcursul european în cea de-a treia competiție continentală, Conference League.
Până la returul cu Dinamo Kiev, U Cluj se va duela cu U Craiova în Supercupa României, duminică, de la ora 20:30, pe stadionul Ion Oblemenco din Craiova.
Tibi Ghioane, fostul mare fotbalist al lui Dinamo Kiev, a fost surprins de rezultatul meciului din Polonia.
Ghioane a fost surprins neplăcut de jocul echipei ucrainene și laudă organizarea clujenilor. „Am văzut meciul la tv și am fost surprins de rezultat. Mă așteptam la o victorie lejeră a lui Dinamo Kiev, însă nu a fost deloc așa. E adevărat că Dinamo Kiev este o echipă în reconstrucție, cu mulți jucători tineri, dar asta nu e scuză. În cupele europene nu e deloc ușor. Universitatea Cluj și-a făcut treabă, am văzut o echipă organizată care a obținut ce și-a propus”, a declarat Tibi Ghioane pentru ProSport.
Fostul internațional o vede în continuare favorită Dinamo Kiev la calificare, chiar dacă returul se va juca pe Cluj Arena.
„Dinamo Kiev are în continuare prima șansă la calificare, însă în fotbal este posibil orice”, a mai spus Ghioane. Tiberiu Ghioane, 44 de ani, a evoluat un deceniu la Dinamo Kiev, șapte sezoane în Liga Campionilor.
Ghioane a ajuns la Dinamo Kiev în vara lui 2001, după un an și jumătate la Rapid. La Dinamo Kiev, Ghioane a câștigat 13 trofee.