Acasa » Fotbal Extern » International » Jurgen Klopp, prima reacție legată de preluarea naționalei Germaniei! „Acum mă simt complet refăcut”

Jurgen Klopp, prima reacție legată de preluarea naționalei Germaniei! „Acum mă simt complet refăcut”

Jurgen Klopp, prima reacție legată de preluarea naționalei Germaniei! „Acum mă simt complet refăcut”
Jurgen Klopp Foto Profi Media 4.07.2026

Jurgen Klopp a vorbit deschis despre posibilitatea de a deveni noul selecționer al Germaniei, după plecarea lui Julian Nagelsmann.

Tehnicianul în vârstă de 59 de ani a transmis că se simte din nou pregătit pentru o provocare importantă.

Klopp e gata să preia naționala Germaniei

Klopp a plecat de la Liverpool în urmă cu aproximativ doi ani, explicând atunci că nu mai are resursele necesare pentru a continua la același nivel.

„Acum aproximativ doi ani am plecat de la Liverpool și am spus că nu am energia necesară pentru a accepta o nouă provocare sau pentru a continua încă un an la Liverpool. Acum mă simt complet refăcut, am mai mult decât suficientă energie și sunt pregătit”, a declarat Jurgen Klopp.

Fostul antrenor al lui Liverpool este considerat principalul favorit pentru postul de selecționer al Germaniei. Acesta a recunoscut că momentul nu este unul ideal, deoarece se află încă sub contract cu Red Bull, însă a lăsat de înțeles că ar accepta să preia banca tehnică a nemților. Klopp lucrează de 19 luni în cadrul Red Bull, iar o eventuală plecare depinde și de acordul lui Oliver Mintzlaff, CEO al companiei austriece.

Tehnicianul crede însă că actualul său angajator nu s-ar opune unei negocieri cu federația. „Știu că fotbalul german este foarte important și pentru el și, tocmai de aceea, este foarte deschis să aibă această conversație”, a explicat Klopp.

Ce spune Jurgen Klopp despre naționala Germaniei

Antrenorul a avertizat însă că problemele Germaniei nu pot fi puse exclusiv pe seama lui Julian Nagelsmann. În opinia sa, fotbalul german are nevoie de schimbări profunde, indiferent cine va prelua banca tehnică.

„Este perfect clar că responsabilitatea nu aparține exclusiv antrenorului, nici pe departe. Fotbalul german se află acum într-un fel de punct de cotitură. Trebuie să schimbăm multe lucruri profund”, a declarat Jurgen Klopp.

Acesta a subliniat că numele viitorului selecționer este mai puțin important decât direcția în care va merge întregul sistem.

„Fie că sunt eu cel care preia în cele din urmă postul, fie altcineva, nu schimbă faptul că aceste transformări sunt necesare”, a adăugat tehnicianul.

Germania vine după o nouă dezamăgire la Cupa Mondială, unde a fost eliminată în 16-imi de Paraguay, la loviturile de departajare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]