Dani Coman a spus la finalul campionatului trecut că așteaptă să se alăture proiectului de la FC Argeș și alți oameni de afaceri, iar primul care și-a manifestat public disponibilitatea a fost chiar fostul sponsor al echipei, Viorel Tudose.
Dar, din câte se pare, cele două părți au viziuni diferite și sosirea lui Viorel Tudose la clubul din Trivale e incertă.
Viorel Tudose și-a manifestat în ultimele trei-patru luni intenția de a reveni la FC Argeș, însă se pare că nu i-a căzut deloc bine mesajul pe care Dani Coman i l-a transmis pe data de 3 iunie prin intermediul ProSport.
„Eu am mai discutat cu Viorel Tudose. Îmi doresc ca el să revină alături de noi, dar îl așteptăm să concretizăm sau nu și în acte acest lucru. Îl aștept să ne punem la masă și să semnăm contractul până la sfârșitul acestei săptămâni. Dacă nu o vom face, atunci de lunea viitoare o să încercăm să ne găsim o altă persoană” spunea Dani Coman.
Contactat de către ProSport pentru a afla dacă revenirea la FC Argeș s-a concretizat între timp, Viorel Tudose a declarat: „Această intervenție a mea o să fie ultima pe acest subiect. Observ deja că subiectul revenirii mele la FC Argeș se transformă într-o telenovelă și nu doresc acest lucru. Cu tot respectul pentru Dani Coman, dar totuși mie nu îmi pune nimeni condiții.
Singurul care îmi poate pune mie condiții este chiar Viorel Tudose. Doar eu îmi pot pune condiții. Eu îl înțeleg pe Dani Coman că își apără clubul, că trebuie să iasă în față și să spună una și alta pentru masa mare de suporteri a lui FC Argeș. Dar dacă așa stau lucrurile, atunci se pare că avem viziuni diferite.
Foarte bine, e liber să își caute un alt sponsor. Dani Coman are un stil de declarații, așa cum și domnul primar Gentea are la rândul său un stil de declarații. Pe lângă partea administrativă dânsul este și un om politic. Însă, lumea trebuie să rețină că atât eu cât și Dani Coman iubim FC Argeș.
Hai să lăsăm timpul ca să vedem cine are dreptate. V-am spus încă de la început că aceste declarații sunt ultimele mele despre subiectul revenirii mele la FC Argeș, iar eu voi rămâne în continure un suporter al acestei echipe”.