MERCATO Atacantul african cu care FCSB vrea să atace titlul l-a impresionat: „Foarte bun pentru campionatul României”

Cristian Hitruc
Atacantul african cu care FCSB vrea să atace titlul l-a impresionat: „Foarte bun pentru campionatul României”
SURSĂ: Profimediaimages

Aymen Boutoutaou (25 de ani) este atacantul algerian pe care FCSB dorește să îl transfere în această vară, pentru a-i face concurență lui Daniel Bîrligea.

Fotbalistul este legitimat la Sochaux și a înregistrat cifre impresionante în stagiunea precedentă, la gruparea alături de care a promovat în liga a doua din Franța.

Andrei Vochin, impresionat de transferul dorit de FCSB

FCSB vrea să se întărească în această perioadă de mercato și încearcă să îl transfere pe Aymen Boutoutaou, atacant în vârstă de 25 de ani care în prezent este legitimat la Sochaux, formație alături de care a promovat în liga a doua din Franța.

Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF, a văzut ce transfer vrea să facă Gigi Becali și este de părere că mutarea este una foarte bună pentru Superliga României.

„Are niște cifre la bilanț… L-ar recomanda ca un jucător foarte bun pentru campionatul României. E bilanțul în sezonul trecut, e proaspăt. A jucat 37 de meciuri în sezonul trecut”, a declarat Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF, conform digisport.ro.

Narcis Răducan a intervenit în discuție și a precizat că atacantul dorit de FCSB „nu e deloc de neglijat”. Totodată, acesta a adăugat că liga a treia din Franța este „laboratorul fotbalului francez”.

„E mai important ce scrie, ce a făcut. Dacă o să dea goluri, o să-i învățăm numele rapid. Nu e deloc de neglijat. Liga a 3-a este laboratorul fotbalului francez”, a declarat Narcis Răducan, conform sursei menționate anterior.

Cum arată cariera atacantului

Aymen Boutoutaou evoluează în acest moment pentru Sochaux, formație alături de care a promovat în Ligue 2, la finalul sezonului trecut.

Atacantul algerian a marcat 13 goluri și a oferit 6 assist-uri în 37 de meciuri în ultima stagiune. Conform platformei de specialitate Transfermarkt, fotbalistul în vârstă de 25 de ani este cotat la 800.000 de euro.

Aymen Boutoutaou evoluează ca extremă dreapta, însă poate fi folosit și în stânga sau chiar ca atacant. Acesta a evoluat pentru naționalele de juniori ale Algeriei, însă a crescut în Franța, la FC Valenciennes

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]