Răzvan Lucescu s-a despărțit de PAOK Salonic după șapte ani petrecuți la club în două mandate, însă finalul colaborării a venit cu un gest care a atras atenția presei din Grecia.
Antrenorul român ar fi renunțat la aproximativ două milioane de euro, sumă pe care ar fi trebuit să o primească pentru ultimul an de contract.
Tehnicianul în vârstă de 57 de ani mai avea o stagiune din înțelegerea cu PAOK, însă conducerea clubului a decis să facă o schimbare pe banca tehnică. Potrivit informațiilor apărute în presa elenă, hotărârea nu i-ar fi aparținut lui Lucescu, care ar fi dorit să continue și să pregătească noul sezon.
Cu toate acestea, românul și membrii staffului său au acceptat o despărțire amiabilă și nu au solicitat compensațiile financiare prevăzute în contract.
„Finalul colaborării nu a avut loc la inițiativa lui. Atât Răzvan Lucescu, cât și asistenții săi au fost de acord ca despărțirea să fie amiabilă, fără să ceară compensații financiare, așa cum prevedea contractul. A fost încă o mișcare care a demonstrat legătura puternică dintre antrenor și club”, a scris presa din Grecia.
Lucescu și colaboratorii săi s-au întors la baza de pregătire pentru a-și strânge lucrurile. Momentul a fost interpretat drept dovada că stafful român era pregătit să continue munca la PAOK și să înceapă pregătirea următoarei stagiuni.
„Timp de șapte ani, PAOK a fost a doua casă a lui, locul în care și-a petrecut cea mai mare parte a zilei. Prezența lui la baza de antrenament a arătat că declarațiile potrivit cărora voia să rămână au fost sincere, nu simple vorbe”, a mai notat sursa citată.
Renunțarea la cele două milioane de euro vine într-un moment în care Răzvan Lucescu se pregătește pentru o nouă aventură. Antrenorul ar urma să semneze cu Al-Sadd, campioana Qatarului, care s-a despărțit recent de Roberto Mancini.
În Qatar, românul ar putea încasa aproximativ 3,5 milioane de euro pe sezon, fără a lua în calcul bonusurile de performanță. Oferta ar fi pentru doi ani, ceea ce înseamnă că valoarea totală a contractului poate ajunge la cel puțin șapte milioane de euro.
Răzvan Lucescu a mai lucrat în Qatar între 2012 și 2014, când a pregătit-o pe El-Jaish.