Daniel Pancu (48 de ani) ar putea pierde un jucător important din compartimentul ofensiv al Rapidului, deoarece ar fi fost trecut pe lista de transferuri de patronul Dan Șucu (63).
Fotbalistul nu va fi cedat oricum, ci în schimbul unei sume de ordinul milioanelor de euro. Însă, interes pentru o eventuală achiziție există deja.
Lotul Rapidului s-ar putea schimba din temelii în această vară, deoarece se anunță mutări importante atât la capitolul sosiri, cât și la cel al plecărilor.
Giuleștenii s-au despărțit deja de Tobias Christensen, vândut la Wieczysta, în Plonia, pentru 500.000 de euro. De asemenea, Elvir Koljic și Diogo Mendes și-au terminat contractele cu Rapid, iar împrumuturile lui Leo Bolgado și Daniel Paraschiv au expirat.
În schimb, Mohammed Kamara a semnat cu clubul lui Dan Șucu gratis, după expirarea contractului cu CFR Cluj, iar Vladan Bubanja a fost împrumutat de la Orenburg, din Slovenia.
Acesta este doar începutul ferestrei de mercato, iar mișcările de trupe vor continua. Cei de la Sport.ro au aflat că un jucător care are șanse mari să plece de la Rapid este Claudiu Petrila (25 de ani), căruia conducerea i-ar fi dat undă verde la transfer.
Conform sursei citate, „câteva formații din Asia” se interesează de serviciile fotbalistului cu profil ofensiv de la Rapid, iar Dan Șucu se gândește să obțină în schimbul lui „peste două milioane de euro”.
Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, cota de piață a lui Claudiu Petrila este de 2.5 milioane de euro.
Claudiu Petrila a ajuns la Rapid în februarie 2024, când CFR Cluj a acceptat să îl vândă pentru 750 de mii de euro. Internațional cu două apariții bifate în tricoul primei reprezentative, Petrila s-a adaptat rapid în Giulești, iar de atunci și până în prezent a adunat 102 meciuri în toate competițiile, în care a contribuit, printre altele, cu 19 goluri și 31 de pase decisive.
Din nefericire pentru el, în finalul sezonului 2025-2026, la un derby Dinamo – Rapid s-a accidentat și a părăsit terenul în lacrimi.
Cu toate acestea, contribuțiile sale au fost importante chiar și în stagiunea proaspăt încheiată, în care a marcat 5 goluri și a pasat decisiv de 11 ori în 36 de partide.
Numele lui Claudiu Petrila a fost asociat cu un potențial transfer și în ianuarie 2026, atunci când s-a scris că arabii ar fi pus 3.000.000 de euro jos pentru fotbalistul Rapidului.
Discuțiile nu s-au concretizat și jucătorul de bandă a continuat în Superliga României.