Transferul lui Mihai Lixandru (25 de ani) de la FCSB reprezintă un subiect „fierbinte” pentru suflarea roș-albastră.
După plecarea lui Darius Olaru (28) în Belgia, la Union Saint-Gilloise, Florin Tănase (31) a rămas cel mai important jucător al fostei campioane din Superliga. Chiar dacă Gigi Becali (67) a transmis că „Tase” nu se va despărți de FCSB, experimentatul mijlocaș e atras în continuare de chinezi. Practic, nimic nu e bătut în cuie, iar Florin Tănase ar putea ajunge, în final, în fotbalul din Asia.
Totuși, următoarea plecare de la FCSB ar putea fi cea a lui Mihai Lixandru. Este cunoscut faptul că jucătorul dorește să prindă un transfer în străinătate.
Recent, Gigi Becali a declarat că e dispus să-l lase pe mijlocaș să plece, în condițiile în care acesta mai are contract până în vara anului 2029. Miliardarul vrea să obțină „câteva sute de mii de euro” pentru realizarea transferului lui Lixandru.
În acest context, a apărut în presă informația potrivit căreia jucătorul roș-albaștrilor a primit oferte din Rusia și din Kazahstan.
Cu toate acestea, Mihai Stoica a transmis că pe adresa clubului nu au sosit propuneri concrete pentru internaționalul român.
„Nu am primit oferte pentru Mihai Lixandru. Sunt prieten bun cu impresarul lui, cred că mi-ar fi spus dacă avea ceva”, a afirmat președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, la Prima Sport.
În 2020, Mihai Lixandru a fost împrumutat de FCSB II la Viitorul Pandurii Târgu Jiu. S-a întors în iunie 2021, iar la o lună distanță a plecat la Gaz Metan Mediaș, tot sub formă de împrumut.
După jumătate de an, Lixandru a revenit la FCSB. Totuși, nu a rămas acolo, fiind împrumutat din nou, de această dată la CS Mioveni.
S-a întors în vară, dar a plecat în același loc. În iunie 2023 a revenit definitiv la FCSB. Așadar, până acum, Mihai Lixandru nu a fost transferat în schimbul unei sume bani.
În tricoul lui FCSB, mijlocașul a strâns 108 meciuri. Lixandru a marcat șase goluri, a oferit patru assisturi și a căpătat experiență în cupele europene.
În sezonul 2025-2026, jucătorul a bifat 45 de partide în toate competițiile. Bilanțul lui? Vorbim despre patru goluri și trei pase decisive. În total, Lixandru a petrecut 2.779 de minute pe gazon.
Acum, considerând că a ajuns la un nivel bun, care i-ar permite să facă față în străinătate, fotbalistul vrea să prindă un transfer. Timpul va oferi toate răspunsurile în privința acestei chestiuni.