„Este cel mai bun club din lumea araba și africană!”. Marius Șumudică a rupt tăcerea în presa internațională despre oferta vieții

Cristian Hitruc
„Este cel mai bun club din lumea araba și africană!”. Marius Șumudică a rupt tăcerea în presa internațională despre oferta vieții
Sursa: ProSport

Marius Șumudică (56 de ani), tehnician care este liber de contract din martie, după ce s-a despărțit de Al-Okhdood, a rupt tăcerea în presa internațională, vorbind despre o posibilă ofertă de la „Real Madrid al Africii”.

Experimentatul tehnician a precizat că nu a purtat negocieri cu oficialii celor de la Al Ahly, dar a declarat că ar fi onorat să pregătească „cel mai bun club din lumea arabă și africană”.

Marius Șumudică a rupt tăcerea

În ultimele zile s-a vorbit destul de mult despre faptul că Marius Șumudică ar fi pe lista egiptenilor de la Al Ahly, formație care are 45 de titluri de campioană în palmares.

Recent, tehnicianul în vârstă de 56 de ani a oferit un interviu în presa din Egipt, în cadrul căruia a precizat că ar fi încântat să o antreneze pe „Real Madrid al Africii”. Cu toate acestea, experimentatul antrenor a precizat că nu au existat discuții sau negocieri cu oficialii celor de la Al Ahly.

„Nu a existat nicio comunicare sau întâlnire cu vreun oficial de la Al Ahly, nici cu mine, nici cu reprezentanții mei până acum.

Al Ahly este Real Madrid al Africii și cel mai bun club din lumea arabă și africană, și ar fi o onoare uriașă pentru mine să îl antrenez, mai ales că știu foarte bine campionatul egiptean”, a declarat Marius Șumudică, potrivit Batolat.

Marius Șumudică, dorit în Turcia

Conform informațiilor oferite de presa din Turcia, se pare că Marius Șumudică se află pe lista celor de la Admedspor, formație care a promovat în prima ligă.

„Amedspor, care se pregătește pentru un început ambițios de sezon după promovarea în Super Lig, are un nume notabil care concurează pentru postul de antrenor principal. S-a aflat că clubul din Diyarbakir dorește să-l aducă pe antrenorul român Marius Șumudică.

Antrenorul experimentat, care a condus anterior echipele Kayserispor, Yeni Malatyaspor, Çaykur Rizespor și Gaziantep FK în Turcia, este considerat un candidat de top. Conducerea clubului, încredințând structura sportivă lui Serkan Recber, își propune să construiască un lot puternic și competitiv pentru primul lor sezon în Super Lig.

Prin urmare, se concentrează pe un antrenor care este familiarizat cu liga și are experiență în Turcia. Șumudica, cunoscut pentru stilul său de joc ofensiv și comunicarea puternică cu jucătorii de-a lungul carierei sale, ar fi receptiv la proiect”, au scris cei de la fanatik.tr.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
BREAKING | Toto Dumitrescu a fost condamnat definitiv! Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu
Cancan.ro
Gafă în platforma E-Sănătatea Mea, unde o persoană cu dizabilități s-a ales cu statutul de „handicapată”. Reacția CNAS
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
A intrat la RAR pentru ITP și a atras toate privirile. Ce are special această mașină
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania