Mihai Popescu va continua la FCSB, după ce Gigi Becali a decis să îi prelungească înțelegerea. Fundașul central, aflat și în circuitul echipei naționale, a acceptat imediat oferta primită din partea campioanei și nu a negociat condițiile propuse.
Anunțul a fost făcut de Mihai Stoica, cel care a explicat cum s-a ajuns la semnarea noului contract. Oficialul roș-albaștrilor a spus că Gigi Becali a cerut ca Mihai Popescu să primească o ofertă bună, iar jucătorul a fost de acord pe loc.
Singura solicitare a fundașului a fost ca noul contract să fie pe doi ani, nu pe unul singur. Gigi Becali a acceptat imediat.
„Faptul că Gigi a zis să semnăm prelungire cu Mihai Popescu, să-i facem ofertă bună. Și oferta a fost, el a acceptat oferta fără să negocieze. Dar a spus: În loc de un an, aș vrea să semnez pe doi ani. În secunda 1, Gigi a zis da. Am semnat joi seară, actele au fost înregistrate în ziua meciului. Adică astea sunt niște chestii foarte importante.
Un patron putea să spună: Bine, mă, hai să vedem noi după aia, ne calificăm, nu ne calificăm. Nu, Gigi asta a făcut. Astea sunt chestii care contează enorm”, a declarat Mihai Stoica, la Fanatik.
Mihai Popescu a devenit un jucător important pentru roș-albaștri, mai ales după revenirea sa rapidă pe teren. Fundașul a impresionat conducerea prin modul în care s-a refăcut și prin faptul că a reintrat imediat în echipă.
Gigi Becali își modifică abordarea pe piața transferurilor din această vară și nu mai mizează doar pe aducerea unor fotbaliști din campionatul intern.
Finanțatorul fostei campioane a Superligii a anunțat că intenționează să transfere șase jucători din afara țării, dintre care doi ar fi deja stabiliți.
„Aduc şase jucători străini. Doi am ales deja. Nu se ştie deocamdată. Va fi sigur un mijlocaş central, după aia o să mai vedem. Numai străini, în România nu mai găseşti jucători. Dacă sunt ‘wow’, de unde să ştiu eu? Era Politic wow şi acum nu mai e. Ce să fac eu? O să vedem”, a spus Gigi Becali.