Cristina Răduț (22 de ani), iubita lui Ștefan Baiaram, n-a mai suportat comentariile răutăcioase de pe conturile sale de socializare și a „explodat”.
„Ești cu el din interes”, aceasta este acuzația pe care multe persoane o fac în secțiunea de comentarii de la postările Cristinei Răduț.
Oamenii o acuză pe iubita lui Ștefan Baiaram (23 de ani) că se iubește cu acesta doar pentru banii fotbalistului. Frumoasa blondă a ținut să le răspundă haterilor cu dovezi.
Cristina a postat o captură de ecran dintr-o discuție a sa, pe WhatsApp, cu Ștefan Baiaram în momentul în care blonda i-a cerut să-i cumpere o geantă scumpă.
Fotbalistul Universității Craiova, știind cât de mult a muncit pentru banii săi, n-a stat deloc la discuții și a refuzat marea dorință a iubitei sale, explicându-i acesteia de ce.
„Nu există nicio variantă pe acest pământ să te las să cheltui 2.000/3.000€ pe o geantă. Ferească Dumnezeu…”, a fost mesajul lui Ștefan Baiaram.
Ștefan Baiaram încasează un salariu anual de 150.000 de euro la Universitatea Craiova. Remunerația atacantului a fost dublată la începutul acestui an, după ce a ratat transferul în Turcia, la Istanbul Başakşehir, după cum a anunțat atunci ProSport.
Turcii erau dispuși să-i ofere 800.000 de euro pe sezon, iar suma de transfer ajungea la 4 milioane de euro.
În altă ordine de idei, Cristina Răduț este împreună cu Ștefan Baiaram de 5 ani, iar la finalul anului trecut fotbalistul a cerut-o în căsătorie, la Miami, în SUA. Blonda a fost alături de fotbalist de fiecare dată, inclusiv în perioadele mai slabe ale sportivului.
Evident, Cristina a sărbătorit alături de Ștefan Baiaram și eventul câștigat de Universitatea Craiova în acest sezon. Timp de mai multe zile cei doi au ținut-o doar într-o petrecere continuă.