Acasa » Fotbal Intern » A făcut afaceri de milioane de euro cu Nicolae Badea: „Cel mai dificil dintre toți”

A făcut afaceri de milioane de euro cu Nicolae Badea: „Cel mai dificil dintre toți”

A făcut afaceri de milioane de euro cu Nicolae Badea: „Cel mai dificil dintre toți”
Ioan Becali, despre Nicolae Badea. FOTO mediafax foto

Unul dintre cei mai cunoscuți impresari români l-a catalogat pe Nicolae Badea ca fiind cel mai dificil om de afaceri cu care a colaborat.

Omul de afaceri care a ținut blocată modernizarea sau construirea unei arene noi în „Ștefan cel Mare” a fost caracterizat de Ioan Becali (73 de ani) ca fiind un perfecționist, dar și un om de afaceri cu care i-a fost foarte greu să colaboreze.

Nicolae Badea, „cel mai dificil” când vine vorba de afaceri

În anii 2000, Ioan Becali a făcut parte din grupul de acționari de la Dinamo printre care se afla și Nicolae Badea. Celebrul impresar român a ocupat o bună perioadă de timp funcția de președinte executiv. În 2006, în urma unor neînțelegeri și discuții aprinse cu Nicolae Badea (77 de ani) și Gigi Nețoiu (66 de ani), a decis să părăsească clubul.

„(Cel mai dificil patron cu care ai lucrat de-a lungul timpului) Probabil, dintre toți, Nicolae Badea. Un om cu care greu ajungeai să închei o afacere, un transfer, dar civilizat. Un perfecționist!

(Cu Copos cum a fost relația?) Prietenească. Cât am fost președinte acolo, am făcut totul fără nicio presiune din partea lui George. Am făcut totul cum am dorit eu! Și George, ca mulți alții, a pierdut o grămadă de bani. Rapid atunci s-a dus, după ce a renunțat Copos”, a declarat Ioan Becali pentru Fanatik.

Proiectul celor 10 acționari care visau să ducă Dinamo în Champions League s-a năruit complet, în 2006. Dintre acționari făceau parte Ioan Becali, Nicolae Badea, Cristi Borcea, Gigi Nețoiu, Vasile Turcu, Vladimir Cohn, Dragoș Săvulescu, Florian Walter și Bagher Karimzadeh. Cornel Dinu avea un pachet minoritar de acțiuni.

Demolarea stadionului blocată parțial de omul de afaceri: „E o motivare ieftină”

Noul stadion al lui Dinamo întârzie să apară. O problemă cu care se confruntă cei care ar trebui să demoleze complet vechea arenă ar fi faptul că niște loje de la tribuna oficială încă aparțin asociației ACS Dinamo, aflată acum în faliment.

Situația e controversată, dar Nicolae Badea nu crede că ar trebui să i se aloce lui vina pentru această situație în care se află lucrările noii arene din „Ștefan cel Mare”.

„Eu, personal, n-am niciun cuvânt de spus la procesul de demolare. Doi ani s-a întârziat depunerea actelor de exemplu, tot eu sau ACS FC Dinamo am fost de vină?! Găsesc că este o motivare ieftină, cei ce găsesc astfel de lucruri sau care acuză. Te duci în instanță dacă ai impresia că cineva îți pune bețe-n roate, OK?

S-au dus în instanță în 2017, cu o minciună cât casa, a doamnei ministru Carmen Dan, și au evacuat-o pe FC Dinamo din incinta stadionului. A fost o „făcătură” a celor din Ministerul de Interne de atunci. Ca să vă răspund, n-am solicitat absolut nimic! Nici de la Dinamo, nici cu stadionul.”, a precizat omul de afaceri, potrivit gsp.