Partida dintre Rapid și Universitatea Craiova (0-0) ar fi trebuit să fie una banală, mai ales că ambele echipe erau practic în vacanță. Și a cam și fost pe teren, în condițiile în care jucătorii au fost mai degrabă preocupați „să nu se rupă” în ultimul moment.
S-au strâns însă în tribune mai bine de 5.000 de spectatori, iar Costel Gâlcă a avut parte de o despărțire pe care probabil nu și-a imaginat-o, numele unui stelist fiind scandat într-o perioadă tulbure în Giulești.
Am fost la majoritatea meciurilor jucate de Rapid în ultimii ani pe teren propriu. Am prins așadar meciurile modeste din play-off, în care totul s-a dărâmat imediat.
În ultimele săptămâni, chiar luni, spectatorii obișnuiți de la cele două tribune i-au cerut demisia lui Costel Gâlcă, nemulțumiți de rezultatele slabe ale Rapidului și de jocul sub așteptări.
De fiecare dată, Gâlcă a fost întrebat de reacțiile fanilor la conferințele de presă, însă Costel a fost de fiecare dată diplomat, precizând că fanii au tot dreptul să fie nemulțumiți.
Și ajungem la ultimul meci al lui Costel. Minutul 89. Miza lipsește cu desăvârșire. Rapid este out din Europa, Craiova a făcut eventul. Ambele echipe sunt cu gândul doar la fluierul final, iar apoi la vacanța mult așteptată. Ultrașii îi scandează numele lui Costel, iar Gâlcă reacționează repede, ținând să mulțumească oamenilor pentru acest gest.
Apoi, înainte ca echipele să ajungă la vestiare, scena cu fanii și Gâlcă în prim-plan se repetă. Sub privirile lui Daniel Pancu, venit să vadă echipa pe care ar urma să o preia din această vară.
Ceea ce s-a întâmplat pare și o palmă pentru Șucu și Angelescu, oameni care încă n-au găsit soluțiile pentru ca Rapid să fie măcar în Europa, dacă nu chiar să se bată la titlu.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F05%2Ftrei-gesturi-cat-o-mie-de-cuvinte-1400x933.jpg)
Costel Gâlcă nu iese în evidență nici prin ținuta vestimentară, preluând astfel modelul antrenorilor din La Liga Foto: Mediafax
Ultrașii și spectatorii părăsesc stadionul din nou dezamăgiți, nu înainte ca o parte dintre aceștia să mai continue puțin „războiul” cu oltenii veniți într-un număr important în Giulești.
La final, jucătorii și antrenorii oferă declarații jurnaliștilor. Cele mai multe dintre aceste declarații sunt mai degrabă banale, iar motivele nu contează acum, subiectul este altul.
Conferința de presă a lui Costel Gâlcă prezenta cu siguranță interes, pentru că se știa bine că acesta părăsește Rapid după ce a ratat Europa. Fără să facă scandal, fără să ridice tonul, Costel a ținut să spună lucrurilor pe nume, pentru ca și fanii să afle de ce formația lor favorită nu prinde iar podiumul. Sigur, este versiunea antrenorului și este posibil ca dreptatea să fie împărțită.
Ce a impresionat este însă felul în care ofițerul de presă Cornelia Vlădan a ales să asculte în liniște discursul lui Costel Gâlcă. Fără să intervină, fără să încerce să încheie conferința mai repede. Mai mult, fosta noastră colegă din presă s-a abținut cu greu să nu plângă la despărțirea de omul care ar fi meritat cu siguranță mai multă încredere din partea lui Dan Șucu și Victor Angelescu. Semn clar că i-a făcut plăcere să lucreze cu un astfel de om. Costel pare din alt „film”, având în vedere că fotbalul românesc este, de cele mai multe ori, o veritabilă mocirlă. Vezi modul în care se desparte Pancu de CFR Cluj. Fac această meserie de vreo 20 de ani, însă n-am mai întâlnit un astfel de moment emoționant, cu Gâlcă și Cornelia în prim-plan.
Antrenorul care tocmai a bifat ultimul meci în Giulești și-a pierdut fratele și tatăl în această perioadă pe care a avut-o la Rapid, așa că ar fi meritat altceva și numai dacă te gândești la asta. Costel a ținut însă durerea pentru el, continuând să meargă la muncă și să încerce să ajute clubul așa cum poate mai bine.
Cu tot respectul pentru alți antrenori români, dar să joci la nivelul la care a fost Costel Gâlcă și apoi să ajungi să o antrenezi pe Espanyol nu este la îndemâna oricui.
Gigi Becali și-a bătut joc de el, după ce Gâlcă a luat toate trofeele pe plan intern pe vremea când a fost la FCSB, Mihai Rotaru s-a plâns de banii pe care i-a dat pentru a rupe înțelegerea cu acesta, iar Șucu și Angelescu l-au părăsit imediat cum au văzut că problemele sunt destul de mari. În loc să sară în ajutorul antrenorului, să existe comunicare, așa cum se întâmpla la orice club civilizat.
Prin urmare, antrenorul ajuns la 54 de ani ar merita să meargă din nou în fotbalul mare, acolo unde respectul se întâlnește la tot pasul, chiar și în momentele dificile. Și să demonstreze de ce este în stare, după ce a acumulat atâta experiență în cariera de antrenor.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F05%2Fcornelia-loredana-1400x1050.jpg)
Cornelia, alături de Loredana, un suporter adevărat al Rapidului Foto: Facebook
Din momentul în care a ajuns la Craiova, Vasile Mogoș a jucat destul de puțin, bifând și multe partide în care staff-ul tehnic l-a uitat pe banca de rezerve.
Probabil, un alt jucător, mai ales trecut de 30 de ani, s-ar fi supărat și ar fi cerut rezilierea contractului. Mogoș a fost însă un om de vestiar, și-a așteptat rândul și a dat totul pe teren, bucurându-se ca un copil de ceea ce a reușit la Craiova. Elocvent este ce s-a întâmplat în Giulești, acolo unde Vasile a mers direct spre galeria oaspeților după fluierul final.
La final, în zona unde se acordă interviurile în Giulești, am găsit un Mogoș aproape în lacrimi, care n-a exclus chiar varianta să renunțe la fotbal, în cazul în care nu va găsi un contract bun.
Dorul de familie, dorul de Italia, toate acestea au făcut să își dorească o despărțire de olteni după un event memorabil.
Vasile, pasiunea ta este un veritabil exemplu pentru mercenarii fotbalului românesc!
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F05%2Fvasile-mogos-anunt-plecare-craiova.jpeg)
Vasile Mogos pleaca de la Craiova. FOTO Prosport