Zilnic, Ionuț Lupescu și Flori, soția sa, hrănesc și îngrijesc peste 20 de câini aflați în ferma dezafectată de la Snagov.
ProSport vă prezintă un reportaj de suflet cu haita legendei dinamoviste. Totul însoțit de o rugăminte din inimă: „adoptați!”
La ora 11:00, în fiecare dimineață, Ionuț Lupescu și Flori, soția sa, pornesc într-un ritual de suflet pe care l-au început în urmă cu doi ani.
Recuzita unui pet shop ambulant este strânsă în portbagajul mașinii. Saci cu bobițe de toate felurile, tăvi de diferite mărimi, castroane, bidoane cu apă și chiar o trusă pentru intervenții veterinare „de urgență și mai ales de ocazie”.
„Pe drum, în caz de nevoie, dacă e vreo urgență, trebuie să îngrijim. Am avut cazuri când am găsit căței loviți, mușcați, cu răni”, povestește soția fostului internațional.
De la vila din gingia lacului, de unde președintele dinamovist își ia rămas bun de la energicul bichon Teddy și de la Tarra, un golden retriever cu ochii blânzi, soții Lupescu pleacă spre ferma dezafectată din Snagov. Deși fac acest drum zilnic par nerăbdători.
Până la destinație, prima oprire este la benzinăria din Snagov. Nu pentru alimentare. Aici sunt umplute primele tăvi. Mâncare și apă pentru „câinii” care ies din liziera pădurii pentru a se hrăni.
Drumul continuă pentru alți câțiva kilometri spre autostrada care leagă Bucureștiul de Ploiești și Moldova, până când asfaltul se întrerupe, iar itinerariul se frânge abrupt pe un drum de piatră și tărână. Urmează un canton uitat între vremuri.
Aici, chiar la intrarea unde în trecut era o barieră, haita lui Lupescu stă aliniată și mușină cu urechile armate.
„Ne simt că venim, știu ora și stau acolo. Apoi ne conduc”. Mașina este petrecută câteva sute de metri pe ulița denivelată, cu gropi în care s-au format băltoci, din care arșița verii ridică, la orice adiere, fuiorul uni praf înecăcios. Patrupezii agitați își flutură fericiți cozile în toate direcțiile și urmăresc nerăbdători mașina.
„Venim aici în fiecare zi. Când suntem plecați avem niște băieți care ne ajută și le dau ei. Sau lăsăm mâncare și sunt paznici și-i hrănesc. Important este să se simtă bine, iar după cum vedeți sunt sănătoși, bucuroși și cred că lumea, ușor, ușor, începe să-i accepte”.
Azi, „câinii” par ghiftuiți, iar bucuria cățeilor pitici este asigurată de porția de alint. Bobițele rămân pe planul doi, iar lângă cuva tăvilor de aluminiu se anturează doar cei care vor să-și evidențieze rolul în haită.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F05%2F1d49405c-b223-4eb7-acb8-d16b8bb8905d-1400x788.jpeg)
Locul seamănă cu un colț de Prypiat. Ruina unei biserici cu zidurile crăpate, roasă de zimții soarelui în verile aprinse și bătută de glanda iute a crivățului din fiecare iarnă, clădiri înghițite neiertător de vegetația unei primăveri ploiase.
Printre câini și pisici strânse în această libertate necontrolată, un cal sănătos se bucură de iarbă lângă un gard știrb.
„Acum un an sau doi i-am găsit pe aici prin fermă… asta o fost o fermă veche de pe timpul lui Ceaușescu, acum este lăsată de izbeliște, iar aici s-au aciuat câini de toate felurile. Aveau nevoie de mâncare, de control, de sterilizare în cazul femelelor. Când se nasc, 80% dintre pui sunt femele. Și dacă nasc de două ori pe an, cel mai important și cel mai simplu este să le sterilizezi”.
Ionuț Lupescu spune că mai mult decât de apă, mâncare, sterilizare și, în funcție de caz, asistența veterinarului, cel mai bun lucru pentru haita lui este adopția. Iar în astfel de cazuri, din păcate rare, bucuria lui și a soției este nemăsurabilă. Sentimentul nu are preț.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F05%2Fdd0086cc-4d9b-42a8-8832-ed5ea4e3d850-1400x788.jpeg)
De curând, Lupescu și soția sa au trimis un câine din haită în Germania.
„Acum trei luni de zile am avut-o pe Fify, o fetiță pechinez care a fost mușcată foarte rău , soția mea a tratat-o și am avut norocul să găsim adopție. Acum e în Germania. Și asta este și rugămintea, mesajul tuturor să găsim adopție, în România sau în străinătate.
Atunci câinele este salvat. E momentul în care totul contează, îți dai seama că nu muncești de pomană. Iar pe această cale încercăm să motivăm oamenii, să le arătăm cât de important este să adopți. Este o mare bucurie. Aici avem și pisici, iar în fermă pisicile și câinii vin și mănâncă împreună”.
Acasă, Ionuț Lupescu are alți doi câini. Povestea Tarrei, un golden retriever care se bucură de o bătrânețe liniștită, impresionează. Crescută pentru montă, cățeaua a fost alungată după ce s-a îmbolnăvit. Iar destinul a dus-o la poarta dinamovistului.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F05%2Fb0986f55-0cb5-49e7-b7ab-893ac1443863-1400x788.jpeg)
„Și noi am adoptat-o pe Tarra, un golden retriever care venise acum trei ani la poarta noastră într-un hal fără de hal. În trei picioare și cu o tumoare. Acum e bine, fericită și lipsită de griji. Iar golanii ăștia mici de aici se joacă, se simt bine, chiar dacă uneori, noaptea, mai au vizite și vin câinii sălbatici din pădure peste ei. Important este să aibă de mâncare și de băut. Aici sunt opt, în partea cealaltă încă trei și cu cei de la benzinărie… în jur de 20, cam așa ceva. Luăm mâncare aproape la două zile și le dăm. E o mare plăcere”.
URMĂREȘTE REPORTAJUL VIDEO cu HAITA lui Ionuț Lupescu
Ionuț Lupescu ține legătura cu un alt dinamovist de legendă care iubește câinii. Cornel Dinu, cel care se interesează mereu de haita de la fermă.
„I-am trimis imagini lui Cornel Dinu, el mie, eu lui. Noi avem aceeași rasă de câini acasă, golden retriever și bichon și așa cum știm, Mister este un mare iubitor. Îmi aduc aminte când la Săftica aveam o grămadă de câini pe care-i hrăneam, la fel făcea și Mircea Rednic. Noi «câinii» trebuie să ținem la câini!
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F05%2F7c11d5cc-5c94-4df0-8e5b-aa0e878be5b0-1400x788.jpeg)
În banda reportajului, Ionuț Lupescu le aruncă o invitație de suflet pentru a adopta un câine din haita lui actualilor jucători de la Dinamo. Și în acest sezon și în trecut, elevii lui Kopic au fost alături de asociațiile care militează pentru adopție și, înaintea unor meciuri, au ieșit cu câței în brațe de la vestiare, mesajul fiind clar: „adoptați!”.
„Mă gândesc la generația tânără de dinamoviști, poate pentru «câinii roșii» care joacă acum în prima ligă, Cătălin Cîrjan și colegii lui. Am două exemplare: Vulpița și cu Țeposu, iubitori, jucăuși, se adaptează la orice cămin. M-aș bucura foarte mult să adopte”.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F05%2Fdinamo-s-a-alaturat-campaniei-initiate-de-protectia-animalelor-ilfov-foto-facebook-11.jpg)
Foto Facebook
Înainte de Tarra, Teddy și haita de la fermă, Ionuț Lupescu a avut alți câini de companie. Peste 20, fiecare cu povestea lui, de rasă sau luați de pe stradă. A renunțat după ce a fost nevoit să-i eutanasieze pe unii dintre ei, durerea unei astfel de decizii fiind imensă.
Apoi, de la bichonul Teddy, rugămintea inoicentă a nepoatei, a ajuns să hrănească și să îngrijească peste 20 de câini zilnic.
„Primul a fost Țiganu, l-am luat de la cimitir, l-am adoptat. A urmat primul meu setter englez, apoi am avut doi „lupi”, iar de acolo, în total, cred că au fost vreo 20 de câini. 10 ani nu am mai vrut, i-am eutanasiat și doare… e o durere cumplită. Iar acum șase ani, nepoțica mea care este în Elveția m-a bătut la cap cu Teddy, bichonul, a apărut și Tarra și ați văzut ce trupă e la fermă.
Viața noastră a dinamoviștilor a fost să avem câini în jurul nostru, fie la Săftica, la Dinamo, acasă, dar în special atunci când a fost adoptată sigla, că tot suntem în problema asta, în 99-2000, cu capul celor doi câini lupi care simbolizau «câinii-roșii», porecla fraților Nunweiller. Atunci toți din galerie aveau câini, veneau cu ei la antenamente”.
Concluzia lui Ionuț Lupescu poate suna deranjant, însă are agățată multe cazuri din realitatea noastră vernaculară, sămânța unui adevăr care, din când în când, ustură:
„Știi ce este foarte interesant? Câinii, animalele în general, nu-și aleg capul haitei un idiot. Asta este diferența între animale și român. Sau dintre oameni, dacă vrei să spunem așa. Își pun în haită pe unul care este agil, care știe să protejeze, nu pe unul care să trădeze”.