Acasa » Dincolo de teren » A văzut perfect până la 8 ani și visa să devină fotbalist! Și-a pierdut vederea, iar noul său vis se leagă de judo: „E mai bine așa”

SPECIAL A văzut perfect până la 8 ani și visa să devină fotbalist! Și-a pierdut vederea, iar noul său vis se leagă de judo: „E mai bine așa”

Vlad Măcicășan

Daniel Vargoczki este un exemplu despre ambiție, curaj și determinare. Sunt sportivi care nu renunță, chiar și când imposibilul pare că este acolo.

Iar exemplul lor nu are cum să nu-i motiveze și pe alții să meargă mai departe. Indiferent dacă sunt sportivi sau doar oameni de rând, indiferent dacă au sau nu o dizabilitate.

Judo în loc de fotbal pentru Daniel Vargoczki! 

L-am întâlnit la sala de judo „Florin Bercean”, din Cluj Napoca, acolo unde își petrece majoritatea timpului. Este partenerul de antrenament al lui Alexandru Bologa și vrea să-și scrie propria pagină în istoria sportului paralimpic românesc.

A fost la Jocurile Olimpice rezervate sportivilor cu dizabilități și este prezent mai tot timpul în fazele finale la campionatele europene sau mondiale de para-judo.

Dar, mai presus de performanțele sportive, Daniel este un campion în viața de zi cu zi. Povestește șocul avut când a început să-și piardă vederea, la vârsta de 8 ani.

A fost nevoit să renunțe la visul de a deveni fotbalist. Dar nu a renunțat și a schimbat sportul. Astăzi visează să devină campion la judo.

Iar în lumea acestor sportivi visele chiar devin realitate. Pentru că și-au demonstrat deja că nimic nu este imposibil.

Daniel spune astăzi, cu seninătate, că a fost mai bine că s-a întâmplat așa. Că viața lui s-a schimbat radical, la 8 ani.

O putere uriașă venită din partea unui căruia sportul i-a oferit o nouă viață.

„Încerc să-i ajut pe alții. De multe ori mă neglijez pe mine”

Prosport: Daniel, ai fost motivat de performanțele lui Alex Bologa?

Daniel Vargoczki: Sincer, într-un fel da și într-un fel nu. Pentru că aș vrea să pot să ajung și eu.

Voi realizați că sunteți exemple pentru oamenii cu dizabilități?

Da, întotdeauna m-am gândit să ajut și pe alții, dacă aș putea. Prin simplul fapt că putem continua cred că inspirăm multe generații de sportivi cu dizabilități.

Cred că inspirați și sportivii fără dizabilități.

Da, cu siguranță. De fel, sunt foarte pozitiv și încerc să ajut pe alții, dar de multe ori mă neglijez pe mine.

Vrei să ne vorbești despre problemele tale de vedere? Ele sunt din naștere?

Sunt din naștere, dar până la vârsta de 8 ani am văzut perfect și s-a manifestat de atunci. La 8 ani și jumătate a început să scadă. Direct 50% și după aceea, treptat, a scăzut până la 5%.

Un șoc pentru un copil. Ți-ai dat seama atunci sau ai luat această problemă ca un copil.

Cred că am luat-o ca un copil. A fost un șoc pentru că nu mai vedeam să citesc și am fost la școala de copii normali și îmi era greu să citesc din carte și nu știam de ce.

Cu un an înainte puteam să citesc liniștit și vedeam și la tablă din ultima bancă și după aceea a trebuit să vin în a treia bancă, în prima bancă, după aceea lângă catedră, ca să pot să mă descurc să citesc scrisul foarte mare.

„Nu am fost un copil chiar foarte cuminte”

Iar pentru tine a început o nouă viață.

Da! Sincer, cred că e mai bine așa.

De ce spui asta?

Pentru că nu am fost un copil chiar foarte cuminte. Îmi plăcea să mă distrez, să mă antrenez foarte mult.

Deci tu făceai antrenament…

Făceam… Am jucat și fotbal și încă mai joc, așa cum pot.

Era visul tău să devii fotbalist?

Da, sincer da. Am făcut de la 5 ani până la 8 ani și jumătate. După aceea am început cu judo, pentru că n-am mai putut să fac fotbal.

Unde ai fi vrut să joci fotbal? Care era echipa ta preferată.

Nu e din România. FC Barcelona.

Erai fan Barcelona…

Sunt fan și acum.

„Judo-ul m-a ajutat să mă orientez. Îmi iau repere. Știu din minte drumurile”

Îți place în continuare să citești. Ce citești?

De obicei ascult, nu mai citesc. Audio.

Ai rămas atașat de cărți, de lectură. Ce citești?

De obicei, am citit romane. Mi-a plăcut istoria puțin. Dar îmi plăcea să citesc, la școala era un monitor care îmi făcea litera aproape cât ecranul și îmi plăcea să citesc. Doar pentru că vedeam să citesc. Îmi aducea aminte de când vedeam perfect.

Cum ți-a schimbat viața acest sport, judo-ul?

Mi-a schimbat foarte mult. Mi-a plăcut foarte mult și îmi place. Sincer, mi-a schimbat-o pentru că sunt multe lucruri pe care le pot face din cauza judo-ului. Sunt toate sporturile într-unul singur. La judo pot să zic că facem de toate. Că facem înot, alergare sau judo. Le cam facem pe toate. Și m-a ajutat foarte mult să mă descurc în viața de zi cu zi.

Cu ce te-a ajutat, mai exact?

Mă orientez foarte bine. Și dacă nu văd deja știu din minte lucrurile sau drumurile sau clădiri. Îmi iau puncte de reper, clădiri sau orice punct de reper mare, ca să mă descurc.

Tu vii singur la antrenament, nu?

Da.

„Visez noaptea că aș avea medalia deja”

Și ce faci în viața din afara sportului, când nu ești în sala de judo?

Sunt maseur. Sunt terapeut.

Și faci, în paralel cu sportul de performanță?

Da, am făcut. Dar acum am luat o pauză, ca să pot să mă antrenez mai bine pentru europene și mondiale, ca să pot să mă antrenez.

E greu să fi judoka profesionist?

Sunt sacrificii pe care le fac și da, e foarte greu, dar fiind optimist merg mai departe.

Sacrificii privind dieta sau la ce te referi când zici sacrificii?

Nu țin dietă, doar când am de făcut categoria, cu maxim o lună înainte de concurs. Mai sunt accidentări și trebuie să treci peste. De multe ori lupți cu dureri și sunt mari sacrificii să poți să treci peste.

Care e motivația ta? Cu ce gând vii în fiecare zi la antrenament?

Să ajung campion, sincer. Campion european, mondial, poate olimpic. Asta mă duce mai departe.

Visezi la acele momente, când o să primești o medalie?

Sincer, visez noaptea că aș avea medalia deja. Dar până atunci trebuie să muncesc.

  • Seria reunește sportivi legitimați ai Comitetului Național Paralimpic, organizație susținută de Betano.