Mihai Stoica, oficialul clubului FCSB, a abordat subiectul reprezentat de potențiala plecare a actualului antrenor de la CFR Cluj, Daniel Pancu, la Rapid.
Pare doar o chestiune de timp până la revenirea lui „Pancone” în Giulești. În ultima vreme, povestea „Pancu, tehnicianul Rapidului” a fost intens dezbătută în spațiul public. Chiar dacă „principalul” din Gruia a transmis că e dispus să rămână la Cluj-Napoca dacă vor exista condiții mai bune pentru pregătirea echipei, toate indiciile duc către plecarea acestuia la echipa sa de suflet.
În condițiile date, Mihai Stoica a explicat că Daniel Pancu ar fi omul potrivit pentru formația din Giulești. Președintele Consiliului Administrativ de la FCSB a vorbit, de asemenea, despre suporterii Rapidului, menționând și faptul că are o părere pozitivă despre antrenorul „feroviarilor” din Ardeal.
Pancu a reușit să redreseze situația lui CFR în plan sportiv. A sosit în Gruia în urmă cu doar câteva luni, atunci când formația vișinie era mai aproape de locurile retrogradabile decât de pozițiile de play-off, schimbând în totalitate fața echipei. Mihai Stoica a punctat acest detaliu, arătându-și aprecierea față de efortul depus de către fostul atacant.
„(n.r. – Pancu s-ar preta la Rapid din vară?) Absolut! Suporterii, ultrașii rapidiști sunt foarte importanți. Nu știu care e relația lui cu ei. Știu că acolo sunt două grupări. Nu știu care e relația și știu că și asta contează foarte mult, dar Pancu a fost la Rapid în Liga 2.
Eu am o părere foarte bună despre Pancu, vorbesc despre antrenorul Pancu, că am avut un schimb de replici… (n.r. – Parcă s-a mai așezat Pancu, în ultimele săptămâni) Da, nu l-am mai auzit bătând câmpii. E bun! Echipa aia (n.r. – CFR Cluj) părea într-un mare picaj. A venit și a ridicat-o. Unsprezece victorii consecutive… Nu știu dacă o să facă cineva în România în viitorii ani”, a declarat Mihai Stoica, pentru Fanatik.
După remiza dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova, scor 0-0, consemnată în etapa a opta din play-off, Daniel Pancu a pus pe tapet condițiile pe care Nelu Varga trebuie să le îndeplinească pentru a-i câștiga încrederea.
„În primul rând, detaliile cele mai importante și care contează cel mai mult sunt legate de promisiunile mele. Atât domnul Varga, cât și președintele Mureșan vorbesc de două milioane la sută, sunt cuvintele mele, dar niciunul nu continuă, în alte condiții. Continuarea e în alte condiții. Văd că niciunul dintre ei nu a spus.
Alte condiții înseamnă salarii la zi, o altă bază de pregătire și câțiva jucători de top. Până acum, nu s-a întâmplat nimic din aceste lucruri și mai sunt două săptămâni până se termină campionatul. Am spus că rămân două milioane la sută, dar în alte condiții”, a accentuat Daniel Pancu, potrivit Digi Sport.