Acasa » Diverse » Gigi Becali știe ce se va întâmpla cu moțiunea împotriva lui Ilie Bolojan: „Am venit să votez!”. Ce zice de viitorul premier

Gigi Becali știe ce se va întâmpla cu moțiunea împotriva lui Ilie Bolojan: „Am venit să votez!”. Ce zice de viitorul premier

Cristian Hitruc
Gigi Becali știe ce se va întâmpla cu moțiunea împotriva lui Ilie Bolojan: „Am venit să votez!”. Ce zice de viitorul premier
SURSĂ: captură ProSport

Gigi Becali a ajuns marți dimineața în Parlament, unde la ora 11 a început dezbaterea și votarea moțiunii împotriva lui Ilie Bolojan.

Latifundiarul din Pipera știe ce se va întâmpla astăzi și a dat un verdict și despre viitorul premier al României.

Gigi Becali: „Eu am venit să votez moțiunea!”

Astăzi, 5 mai 2026, Gigi Becali s-a prezentat în Parlament, unde are loc dezbaterea și votarea moțiunii împotriva lui Ilie Bolojan. Latifundiarul din Pipera este de părere că moțiunea va trece și a dezvăluit cum va vota.

„Tot aia e. Tot coaliția aia, PSD-PNL. Ce comentați voi, pe la televizor, că e, că nu e, tot aia e. PSD, PNL, aceeași coaliție. (Renunță PNL la Ilie Bolojan?) De ce nu întrebați partidele mari, oamenii cu funcții în partidele mari? Eu votez, v-am spus clar. Eu am venit să votez moțiunea. (De ce votați pentru căderea Guvernului?) Ca să nu mai vândă companiile de stat.

(Votați moțiunea?) Normal. De ce am venit? Eu cred că trece. (Ce Guvern avem de mâine?) Eu nu știu, să vedem. Eu doar am venit să votez moțiunea. (V-a contactat cineva din PSD?) Nu m-a contactat nimeni. (Pot fi parlamentari AUR care nu votează?) Nu știu. Nu mă bag, nu mă interesează, eu am venit să votez moțiunea.

(Vă înscrieți într-un grup parlamentar?) Nu. Nu am treabă. Nu mă interesează. (Vă împăcați cu domnul Simion?) Dar eu sunt certat cu oamenii? Salut, salut. Dar, să am tovărășie, nu ai încredere”, a declarat Gigi Becali, în momentul în care a ajuns în Parlament.

Nu crede în varianta Călin Georgescu premier

Patronul celor de la FCSB nu crede că următorul premier al României va fi Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale. „E cu un picior în partea cealaltă”, a transmis Gigi Becali, despre Călin Georgescu.

„(Pe cine vedeți premier?) Vedem, nu hotărăsc eu asta! Eu am un singur vot, am venit să-l exercit. Văd pe la televizor Georgescu premier, fiți serioși. Ăla, săracul, e cu un picior în partea cealaltă și voi îl faceți premier!”, a mai spus Gigi Becali.