Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Andrei Nicolescu a văzut cine e arbitrul VAR pentru Universitatea Craiova – Dinamo și a sărit ca ars: „Sper să vadă ce e de văzut!”

Andrei Nicolescu a văzut cine e arbitrul VAR pentru Universitatea Craiova – Dinamo și a sărit ca ars: „Sper să vadă ce e de văzut!”

Sonia Baciu
Andrei Nicolescu a văzut cine e arbitrul VAR pentru Universitatea Craiova - Dinamo și a sărit ca ars: „Sper să vadă ce e de văzut!”
FOTO: Profimedia 19.04.2026

Andrei Nicolescu, oficialul din „Ștefan cel Mare” , a văzut cine este arbitrul VAR pentru Universitatea Craiova – Dinamo, derby-ul contând pentru etapa 7 din play-off-ul Superligii, de pe 3 mai, ora 21:00, și a sărit ca ars. Arbitrul VAR este Cătălin Popa, cel pe care Nicolescu l-a criticat meciul cu Rapid, din debutul play-off-ului. Mai mult decât atât, oficialul lui Dinamo a făcut plângere la CCA după controversatul arbitraj din partida menționată.

Universitatea Craiova și Dinamo se reîntâlnesc după numai zece zile de la dramaticul meci din semifinala Cupei României, câștigat de gruparea din Băniei în urma loviturilor de departajare.

Andrei Nicolescu a văzut cine e arbitrul VAR pentru Universitatea Craiova – Dinamo și a sărit ca ars

Andei Nicolescu a sărit ca ars când a văzut brigada de arbitri care a fost delegată de CCA pentru meciul Universitatea Craiova – Dinamo, de duminică seară, de la ora 21:00. Dacă despre arbitrii din teren, unde „central” este Szabolcs Kovacs, asistat de Mihai Marica și Adrian Vornicu, nu a avut de comentat, în privința celui din camera VAR, Cătălin Popa, a fost foarte vehement, subliniind că ar fi bine „să vadă ce e de văzut”. De numele lui Popa este legat scandalul de la meciul dintre Dinamo și Rapid, din debutul play-off-ului, când arbitrul VAR al derby-ului nu i-a atras atenția lui Istvan Kovacs la o fază controversată care a dus la golul al doilea al giuleștenilor.

„Din nou la VAR îl avem pe domnul Popa, pe care l-am acuzat după meciul din Giulești. Sper să nu fie o problemă, sper că dânsul își va asuma responsabilitatea asta și nu va crea nicio discuție și că va reuși să vadă ce e de văzut la camera VAR.

În ultimul timp, pe mine mă urmărește cumva camera VAR și ce se întâmplă acolo. Din păcate, calitatea suportului pe care trebuie să-l primească arbitrul central la meciurile lui Dinamo lasă de dorit”, a declarat Andrei Nicolescu la Prima Sport.

Nicolescu, plângere la CCA după Rapid – Dinamo 

Totodată, Nicolescu a afirmat că a făcut plângere oficială la CCA din cauza arbitrajului controversat de la Rapid – Dinamo, dar că încă nu avenit vreun răspuns în acest sens.

„A fost oficial, doar că nu e o chestie care să se judece, iar procedural să avem un răspuns. Anul ăsta i-am rugat să nu mai avem delegări de genul ăsta. Pe de altă parte, înțeleg cumva, e o limitare în alegeri. Dacă se întâmplă ceva și mai avem iar o discuție legată de asta, se va inflama foarte tare subiectul. Am solicitat atunci inclusiv conversația arbitrilor și nu am primit-o.

Cred că noi toți avem nevoie de un pic mai multă deschidere din partea comisiei. Toată lumea poate să greșească, suntem oameni, dar asumarea crește încrederea”, a mai spus Nicolescu, care a adăugat că „e nevoie de claritate. Avem niște întâlniri, care sunt benefice, însă nu avem claritate pe modul în care își asumă CCA-ul delegările, prestațiile arbitrilor”.

În acest sezon, Universitatea Craiova s-a impus de două ori în meciurile directe cu Dinamo, în turul play-off-ului (1-0, la București) și în semifinala Cupei României (1-1, 4-1 după loviturile de departajare). Cele două partide din sezonul regular s-au încheiat la egalitate (2-2, la Craiova, și 1-1, la București).