FRF a anunţat că, cele aproape 2000 de bilete disponibile publicului general pentru finala Cupei României, programată pe 13 mai, la Sibiu, între Universitatea Craiova şi Universitatea Cluj, puse la vânzare pe platforma bilete.frf.ro astăzi la prânz, au fost vândute în numai 4 minute. Restul tichetelor au fost împărțite în mod egal celor două finaliste.
„Procesul de vânzare al acestora din sectoarele rezervate fanilor celor două finaliste se realizează prin intermediul cluburilor, iar cei ce doresc tichete în sectoarele dedicate sunt rugați să se intereseze pe canale de comunicare ale celor două cluburi”, anunţă FRF.
Biletele din sectoarele dedicate publicului general, sub 2.000 de tichete de acces, au fost disponibile online, pe site-ul bilete.frf.ro. Celelalte bilete au fost împărțite în mod egal celor două finaliste. Procesul de vânzare a biletelor din sectoarele rezervate fanilor celor două finaliste se realizează prin intermediul cluburilor, iar cei ce doresc tichete în sectoarele dedicate sunt rugați să se intereseze pe canale de comunicare ale celor două cluburi. Prețul biletelor la finala Cupei României Betano sunt: 50 RON (peluze) și 100 și 150 RON (tribune).
De comercializarea biletelor pentru fanii olteni la finala Cupei României se va ocupa Peluza Nord Craiova, aşa încât clubul nu va vinde deloc bilete la finală. Astfel, fanii olteni îşi pot procura tichete de la galerie sau de la FRF.
„Biletele pentru finala Cupei României din data de 13 mai, de la Sibiu (ora 20:00), destinate exclusiv suporterilor Științei, se vor comercializa doar prin Peluza Nord Craiova. Din păcate, numărul biletelor este extrem de limitat (doar 3400), mult prea mic pentru ceea ce înseamnă întreaga suflare alb-albastră. Știm cât de mult așteaptă fiecare dintre voi această finală, știm că ați fost cu toții alături de noi în acest drum și cât de mare este dorința de a fi acolo, alături de băieți. Capacitatea arenei este una redusă pentru o astfel de finală și este clar că nu toți cei care își doresc să vină la Sibiu vor putea fi prezenți în tribune” a anunţat clubul din Bpnie.
Galeria Universităţii Craiova anunţă că va organiza deplasarea cu un tren special, aşa cum s-a întâmplat şi la finala Cupei României din 2018, cu Hermannstadt, iar preţul este de 200 de lei, în care este inclus şi biletul de meci.
„Peluza Nord organizează deplasarea la Sibiu cu un tren special pentru meci! Costul pachetului (transport + bilet garantat) este de maximum 200 de lei. Având în vedere organizarea mizerabilă și împărțirea complet nedreaptă a biletelor (sub 2.500 pentru fiecare club, 2.000 online și peste 6.000 pentru „șpârlele” lui Burleanu), acestea sunt extrem de limitate. Puteți începe deja să contactați membrii brigăzilor pentru înscriere!” este anunţul Peluzei Nord Craiova.
Universitatea Cluj pune în vânzare biletele la finală pentru fanii săi astăzi, începând cu ora 14.00, prioritate având abonaţii, care îşi vor putea achiziţiona un singur bilet per abonament.
„Biletele la finala Cupei României destinate abonaților FC Universitatea Cluj vor fi puse în vânzare joi, 30 aprilie 2026, la ora 14:00, iar începând de duminică, 3 mai 2026, biletele vor putea fi cumpărate de toți suporterii echipei noastre, în limita disponibilității. În prima fază, în zilele de joi și vineri, biletele vor putea fi achiziționate doar de către posesorii unui abonament FC Universitatea Cluj pentru sezonul în curs (posesorii abonamentelor de play-off nu intră în această categorie), în limita unui singur bilet pentru fiecare abonament (pentru a evita cozile, un suporter se poate prezenta cu maxim 4 abonamente pe care va putea achiziționa maxim 4 bilete). Abonamentele trebuie să aibă codul de bare lizibil. În cazul în care biletele alocate FC Universitatea Cluj nu vor fi epuizate în etapa de vânzare dedicată exclusiv abonaților din acest sezon, acestea vor putea fi achiziționate începând cu ziua de duminică, 3 mai 2026, de orice suporter al clubului nostru în limita unui singur bilet pentru fiecare cumpărător” a precizat clubul ardelean.