Adrian Mititelu (58 de ani) a lansat mai multe acuzații grave împotriva clubului de fotbal ucrainean Dinamo Kiev, care în septembrie 2025 l-a transferat pe Vladislav Blănuță (24) de la FC U Craiova pentru 2.000.000 de euro.
Talentatul atacant cu origini în Republica Moldova nu a mai jucat un meci oficial din data de 9 noiembrie 2025, iar în 2026 nici măcar nu s-a aflat în lotul echipei.
În septembrie 2025, Vladislav Blănuță a fost implicat într-un transfer răsunător pe axa FC U Craiova – Dinamo Kiev, de pe urma căruia Adrian Mititelu s-a ales cu 2.000.000 de euro.
În ceea ce îl privește pe fotbalist, lucrurile nu au stat grozav. Vladislav Blănuță a fost criticat dur de suporterii ucraineni, pentru presupuse comentarii pozitive pe care le-ar fi făcut în trecut la adresa rușilor, iar în cele din urmă a fost tras pe linie moartă și de conducerea clubului. Blănuță a jucat 10 meciuri pentru Dinamo Kiev, izbutind să contribuie cu un gol, înainte de a fi sărit din schemă, în noiembrie 2025.
În 2026, atacantul cu meciuri bifate în naționala U21 a României a fost luat în cantonamentul de iarnă de Dinamo Kiev, însă a rămas rezervă neutilizată la toate jocurile amicale.
Ulterior, când campionatul s-a reluat, Blănuță nici măcar nu a mai fost inclus în lot de Dinamo Kiev, situație cu care se confruntă și în prezent.
Adrian Mititelu a răbufnit la adresa ucrainenilor, pe care îi amenință cu un proces la FIFA. Motivul? Patronul lui FC U Craiova spune că Blănuță nu mai este folosit pentru că se dorește evitarea achitării unui bonus de 300.000 de euro către clubul din Bănie:
„Știi ce clauze le-am băgat eu la Dinamo Kiev? Altfel nu mai vedeam niciun ban. Ei de-aia nu îl bagă acum pentru că mai au să îmi dea 300.000 de euro dacă joacă 15 meciuri. Are 10. De ce nu mai joacă deloc?! Mai avea 5 meciuri. Am acceptat ca prostul condiția asta pentru că nici nu îmi imaginam că nu face 15 meciuri. O să dau la FIFA pentru că este un comportament neloial. L-au distrus ca să nu mai îmi dea banii și mă gândesc să îi dau în judecată. Dacă ei îl băgau, își scoteau banii pe el. Ei au de pierdut. Cum să dea randament dacă are doar două meciuri ca titular și în rest a jucat numai 4-5 minute? Comportament urât”, a declarat Adrian Mititelu, potrivit Fanatik.
În continuare, Adrian Mititelu a spus că regretă transferul lui Vladislav Blănuță la Dinamo Kiev, deoarece îi putea da drumul în condiții similare la o echipă din Polonia.
„Îmi pare rău că nu l-am dat în Polonia și mi-am luat țeapă cu ucrainenii. Eu mai pot să iau 20% dintr-un transfer doar dacă îl vând pe minim 1,5 milioane de euro. Cine știe cât ar lua acum pe el? Eu m-am gândit că se face pe 7-8 milioane de euro. M-a îmbârligat Surkis (n.r. – patronul lui Dinamo Kiev) că eu nu voiam să îl dau fără 1,8 milioane de euro”, a completat Adrian Mititelu.
Din cauza situației în care fotbalistul se află la echipa de club, cota de piață a lui Vladislav Blănuță a scăzut de la 2.000.000 de euro la 1.500.000 de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
Contractul dintre atacant și Dinamo Kiev mai este valabil, conform aceleiași surse, până la data de 30 iunie 2023.