S-A STINS IL LUCE Gică Hagi, printre primii care au venit să-și ia adio de la Mircea Lucescu. Alte nume uriașe din fotbal i-au adus omagii fostului antrenor

Catalin Muresanu

Gică Hagi și-a făcut apariția la Arena Națională pentru a-și lua adio de la Mircea Lucescu, alături de alte nume uriașe din fotbal.

Corpul neînsuflețit al lui Mircea Lucescu a fost adus la Arena Națională în urmă cu câteva zeci de minute. Rând, pe rând, și-au făcut apariția apropiați ai familiei, dar și personalități din lumea fotbalului la catafalcul regretatului antrenor.

Gică Hagi a depus o coroană alături de Dorin Mateuț și Mircea Rednic. Și-a stăpânit cu greu lacrimile când a văzut sicriul în care se află fostul său antrenor.

Mircea Lucescu, ultima oară pe Arena Națională: nume sonore din fotbal își iau adio de la marele antrenor

În jurul orei 17:00, sicriul cu Mircea Lucescu a fost adus la Arena Națională. Cei care își doresc să îi aducă un omagiu o pot face astăzi, între 17:00 și 21:00, dar și mâine, între orele 10:00 și 20:00. Vineri va fi ultima zi a ceremoniilor în două locații unde va avea acces doar familia.

Gică Hagi și-a făcut apariția la stadion alături de alte foste glorii ale fotbalului românesc. A depus o coroană la sicriul regretatului său mentor și a părut aproape distrus de această pierdere uriașă.

Printre primii care au venit să își ia adio de la Mircea Lucescu se numără Ionuț Lupescu, Ionel Dănciulescu, Marius Niculae, Elisabeta Lipă.

Culoarul spre catafalc este umplut cu fotografii din cariera de poveste a lui Mircea Lucescu.

Răzvan Lucescu și fiul său, Matei, sunt lângă catafalc și întâmpină pe toată lumea care a trecut să își ia rămas bun de la tatăl său.

Gică Hagi, afectat de moartea celui care i-a fost ca un părinte: „Speram să treacă peste acest examen greu”

„Regele” Hagi nu și-a putut stăpâni emoțiile când a aflat de moartea profesorului său. A pierdut un om uriaș din viața sa care i-a marcat cariera și care l-a ajutat să devină jucător profesionist, iar din acel moment restul e istorie.

„Nu-mi vine să cred! A fost un om extraordinar în viața mea. Un profesor, cum am mai spus și înainte. Speram că va avea puterea să treacă și peste acest examen foarte greu, dar din păcate astăzi a plecat de lângă noi. Vă rog frumos, eu de-abia pot să vorbesc. Eu doar atât spun. Am fost un copil pe care l-a crescut, l-a adus de la juniori direct la echipa mare. Atât pot să zic. A însemnat și va însemna mereu ceva în sufletul mereu. A fost ca un părinte, m-a crescut, m-a educat. Mi-e greu să vorbesc”, a spus Hagi la DigiSport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare seriale! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
BREAKING | Fiul actriței din telenovelele de pe Acasă TV a murit la doar 31 de ani 😲
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Ford lansează două noi ediții pentru SUV-ul produs la CRAIOVA. Noutățile gamei PUMA
Promotor.ro