E gata: medicii au luat decizia în cazul operației lui Mircea Lucescu, alături de expertul din Franța solicitat de familia marelui antrenor.
Spitalul Universitar de Urgență București a emis un comunicat în seara zilei de luni, 6 aprilie 2026, prin care a detaliat următoarele proceduri la care ar urma să fie supus Lucescu.
Reprezentanții SUUB au anunțat că a avut loc în această după-amiază o întâlnire între echipele medicale care îl îngrijesc pe Mircea Lucescu, alături de familia lui.
În urma întrunirii, s-a luat decizia ca momentan să se continue același tratament pentru Mircea Lucescu, urmând ca mâine, în funcție de starea lui, să se discute posibilitatea unei operații de montare a unui sistem de asistare mecanică cardiacă.
„În cursul zilei de astăzi a avut loc întrunirea echipelor medicale care îl îngrijesc pe dl Mircea Lucescu (cardiologie, ATI, chirurgie cardiacă, hematologie), împreună cu un medic cardiolog român care activează în Franța, la solicitarea familiei.
La această întâlnire a participat și familia pacientului. Pentru moment decizia este că se va continua tratamentul inițiat, apreciindu-se corectitudinea acestuia.
În cursul zilei de mâine starea pacientului va fi reevaluată și se va lua în calcul posibilitatea unei intervenții invazive, de montare a unui sistem de asistare mecanică cardiacă (ECMO). Vom reveni prin comunicate ulterioare asupra situației medicale a pacientului”, se arată în comunicatul emis de SUUB.
Potrivit celor de la doc.ro, ECMO „este o tehnică ce asigură o susţinere prelungită cardiacă şi respiratorie persoanelor bolnave, în situaţia în care inima şi plămânii acelor persoane nu mai pot să asigure schimbul unei cantităţi adecvate de gaze (oxigen şi dioxid de carbon) pentru a susţine viaţa”.