Acasa » Fotbal Intern » Naționala » Florin Prunea a dat verdictul despre Mircea Lucescu și starea lui de sănătate

Florin Prunea a dat verdictul despre Mircea Lucescu și starea lui de sănătate

Florin Prunea a dat verdictul despre Mircea Lucescu și starea lui de sănătate
Sursa Foto: SPORT PICTURES

Florin Prunea, fostul portar al naționalei României, s-a exprimat în legătură cu situația groaznică de care s-a izbit Mircea Lucescu.

Antrenorul de 80 de ani este internat la Spitalul Universitar de Urgență București și a fost mutat în secția de Anestezie și Terapie Intensivă a unității medicale. Starea de sănătate a lui „Il Luce” s-a înrăutățit în noaptea de sâmbătă spre duminică, potrivit unui comunicat oficial al SUUB.

Florin Prunea știe că Mircea Lucescu „are putere să se lupte”

Florin Prunea, ex-goalkeeperul „tricolorilor”, ajuns la vârsta de 57 de ani, e conștient de faptul că Mircea Lucescu traversează o perioadă teribilă.

Chiar și așa, el trage nădejde că antrenorul poate fi ajutat de faptul că este un fost sportiv de performanță. Practic, Prunea gândește pozitiv atunci când vine vorba despre Lucescu.

„De când am aflat de Mircea Lucescu, mă gândesc numai cu Dumnezeu înainte. Este într-o situație extrem de complicată… Mă gândesc că… Fiind vorba despre un fost sportiv de performanță… Nea Mircea a fost un jucător cu o inimă mare, puternică. Mă gândesc că are putere să se lupte.

Poate Dumnezeu vrea să revină. Situația nu este chiar foarte, foarte gravă. E o comă indusă, doctorii se luptă să îl aducă înapoi, trag să îl aducă înapoi. E fost sportiv, eu cred că se poate lupta”, a apreciat Florin Prunea, potrivit digisport.ro.

Comunicatul de presă al SUUB

„Sâmbătă, pe parcursul serii, pacientul a repetat aritmiile cardiace importante, prompt tratate de către echipa de gardă din secția de cardiologie.

Duminică, în cursul nopții, aritmiile au devenit severe și nu au mai răspuns la tratament. Starea pacientului s-a înrăutățit, necesitând transferul în secția de Anestezie și Terapie Intensivă.

În prezent, nu sunt elemente noi de evoluție. Vom reveni public daca situația va impune acest lucru.

Facem apel la respectul tuturor pentru intimitatea si demnitatea oricărui pacient internat in SUUB”, au anunțat reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București.

Simona Halep: „Suntem cu toții alături de Mircea Lucescu”

Un alt aspect notabil? Printre alte personalități ale sportului autohton, Simona Halep a lansat un mesaj frumos despre Mircea Lucescu.

„Simo” urmărește cu atenție veștile despre sănătatea lui „Il Luce” și a transmis încurajări pentru fostul selecționer al României.

„Îmi pare tare rău, sunt la zi cu tot ce se întâmplă cu dânsul. Îi doresc multă sănătate. Uneori vine momentul să spunem stop sportului. Știu că pasiunea dumnealui pentru fotbal este foarte mare și îl înțeleg, dar acum prioritatea este sănătatea. Suntem cu toții alături de el”, a spus Simona Halep pentru as.ro.