Duminică, 22 martie 2026, „tricolorii” lui Mircea Lucescu (80 de ani) s-au reunit la „Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia”, iar Ianis Hagi (27) a fost protagonistul unei apariții spectaculoase.
Peste doar câteva zile, joi, 26 martie, de la ora 19:00, la Istanbul, Turcia și România se vor duela în barajul pentru Cupa Mondială din SUA, Mexic și Canada.
Barajul Turcia – România e la doar patru zile distanță, iar fotbaliștii lui Mircea Lucescu s-au reunit la Centrul Mogoșoaia pentru a pregăti partida în cele mai mici detalii.
După câteva sesiuni de pregătire efectuate în nordul Bucureștiului, „tricolorii” se vor îmbarca într-un zbor cu destinația Istanbul și vor părăsi țara cu visul de face fericiți milioane de suporteri.
Revenind în prezent, Valentin Mihăilă a ajuns primul la reunirea lotului, însă nu a surprins pe nimeni, având în vedere că se afla în țară de câteva zile, fiind surprins inclusiv la derby-ul Dinamo – Universitatea Craiova 0-1. L-a urmat Adrian Rus, după care au venit Vladimir Screciu, Daniel Bîrligea, David Miculescu, Claudiu Petrila, Marian Aioani și așa mai departe.
Însă, așa cum se poate vedea în videoclipul publicat pe pagina de Facebook a echipei naționale, cea mai spectaculoasă apariție dintre toate a avut-o Ianis Hagi.
Fiul „Regelui” Gică Hagi nu a optat pentru o ținută casual, ca mai toți coechipierii săi, ci pentru una foarte elegantă, demnă de coperta unei reviste americane. Pe scurt, fotbalistul lui Alanyaspor a așezat superb un palton negru peste o maletă în aceeași nuanță, care a fost acoperită și cu un sacou vișiniu în dungi.
La capitolul accesorii, Ianis Hagi a purtat o pereche discretă de ochelari de soare, cel mai probabil din portofoliul brandului „Imeyewear”, pe care l-a lansat în colaborare cu Maria Popescu, fiica lui Gică Popescu, în urmă cu un an.
De asemenea, Ianis Hagi a venit și cu o geantă de dimensiuni impresionante, parte din catalogul unei case de modă de lux.
În sezonul 2025-2026, Ianis Hagi a jucat 25 de meciuri pentru Alanyaspor, în care a contribuit, printre altele, cu 5 goluri și două pase decisive.
Pe lângă numele menționate mai sus, la Mogoșoaia și-au mai făcut apariția Deian Sorescu, Florin Tănase, Marius Coman, Alexandru Dobre, Nicușor Bancu și Ștefan Baiaram.
Trebuie remarcat că anumiți stranieri, cum ar fi Ionuț Radu, Andrei Rațiu sau Radu Drăgușin, nu au venit încă în România, deoarece mai au programate meciuri la echipele de club în acest weekend.
Însă, cu toții sunt așteptați să îi completeze lotul lui Mircea Lucescu până cel târziu luni, 23 martie 2026.
Mai jos lotul complet convocat de Mircea Lucescu pentru barajul cu Turcia: