Naționala de rugby a Franței a câștigat ediția din acest an a Turneului celor 6 Națiuni, după ce a învins Anglia într-un meci epic, cu o lovitură de departajare la expirarea timpului.
S-a încheiat una dintre cel mai intense ediții a Turneul celor 6 Națiuni la rugby, iar Franța a păstrat trofeul pentru prima dată după 20 de ani.
Meciul Franța – Anglia de pe Stade de France, care a închis Turneul celor 6 Națiuni, a avut greșeli, imperfecțiuni și decizii proaste. Dar ce va rămâne în memorie este că a ajuns să fie unul dintre cele mai bune din istoria turneului.
Nivelul de intensitate, competitivitatea, acțiunea reciprocă și sclipirile de strălucire au depășit cu mult erorile. Cu toate acestea, este greu de înțeles de ce Anglia nu a „înghețat” mingea când conducea 46-45 și mai erau doar 3 minute de jucat.
Franța a recuperat balonul și a dat lovitura finală. Iar incredibila victorie a Franței cu 48-46, grație unei lovituri de departajare executată de Ramos chiar când sirena anunța finalul celor 80 de minute, nu numai că îi oferă echipei lui Fabien Galthié al doilea titlu consecutiv, dar permite „cocoșilor” să fie amintiți drept câștigătorii unui meci legendar.
Franța trebuia să câștige pentru a lua titlul. A înfruntat o echipă care tocmai pierduse în fața Scoției și Italiei, dar care și-a recăpătat încrederea, cu un grup de atacanți foarte eficient. Echipa gazdă a fost aproape de înfrângere de 3 ori, fiind condusă cu 17-27, 38-39 și 45-46. A scăpat datorită conexiunii dintre Ramos și Dupont cu Bielle-Biarrey, acesta din urmă realizând nu mai puțin de 4 eseuri.
Decizia lui Galthie de a-și întări linia ofensivă la începutul reprizei secunde a jucat un rol foarte important. Mai presus de toate, a contat credința neclintită a Franței în victorie, chiar și când juca în inferiotate, iar mingea era la adversari, cu 3 minute înainte de final.
Poate că Anglia nu a gestionat bine posesia, dar a trebuit să fie acolo pentru a lupta pentru minge și a o recâștiga la timp pentru lovitura finală. Au existat mai multe momente de cotitură, dar niciunul nu a fost decisiv de unul singur.
Cum ar fi eseul de pedeapsă pentru Franța, urmat de un cartonaș galben pentru englezul Genge în minutul 40, care a permis gazdelor să joace cu un om în plus timp de 10 minute în a doua repriză, timp în care scorul a trecut de la 24-27 la 38-27.
Sau cartonașul galben încasat de Bamba în minutul 74, înainte de eseul lui Freeman, care însemna că Franța urma să joace finalul meciului cu un om în minus, dar a avut forță să câștige posesia.
Sau apărarea furioasă a francezilor când britanicii încercau să culce balonul în terenul de țintă advers, plecând pe lângă grămadă. În final, luând în considerare toate acestea, ceea ce rămâne este un meci între două echipe mari, în care mândria engleză a fost depășită de o echipă franceză care a refuzat să piardă.
Reușita lui Ramos a pecetluit victoria și l-a făcut pe Fin Smith să plătească scump pentru ratările din timpul partidei, când nu a reușit să transforme primele două eseuri ale Angliei.
Franța a câștigat Turneul celor 6 Națiuni după un meci care intră în istorie. Cele 98 de puncte reușite vin la o săptămână după victoria Scoției asupra Franței cu 50-40 și reprezintă al doilea cel mai mare scor „combinat”, după Angliei – Italia 80-23, în 2001.
Este, de asemenea, cel mai mare număr de puncte realizate vreodată de o echipă care pierde, iar cele 13 eseuri sunt la unul singur sub recordul turneului, stabilit anul trecut, în meciul dintre Italia și Franța.
Singurul regret al „cocoșilor” este că nu au reușit Marele Șlem, adică să obțină victorii în toate cele 5 meciuri, din cauza eșecului cu Scoția, venit pe 7 martie, în penultima etapă.
Ultima dată când Franța a câștigat Turneul celor 6 Națiuni de două ori la rând se întâmpla acum două decenii, mai precis la edițiile din 2006 și 2007.