Acasa » Fotbal Intern » Superliga » FC Argeș îi dublează prețul lui Mario Tudose: „După intrarea în play-off discutăm doar de la suma asta în sus!”

EXCLUSIV FC Argeș îi dublează prețul lui Mario Tudose: „După intrarea în play-off discutăm doar de la suma asta în sus!”

Daniel Vlad
14 mart. 2026, 14:01, Superliga
FC Argeș îi dublează prețul lui Mario Tudose: „După intrarea în play-off discutăm doar de la suma asta în sus!”
Foto Sport Pictures

Dani Coman a anunțat pentru ProSport că prețul de transfer al lui Mario Tudose este de la trei milioane de euro în sus.

FC Argeș a avut în acest sezon un parcurs spectaculos, cu victorii împotriva celor de la FCSB, CFR Cluj sau Craiova.

FC Argeș îi dublează prețul lui Mario Tudose. „Este normal să cerem o altă sumă acum”

După calificarea în play off, dar și după victoria din Bănie împotriva Craiovei, scor 1-0, FC Argeș a ajuns pe locul doi în clasamentul Superligii. Și este evident că și cota fotbaliștilor lui Bogdan Andone a crescut considerabil.

Unul dintre fotbaliștii pe care FC Argeș îi are în „curte” și a cărui cotă aproape s-a dublat este tânărul fundaș central Mario Tudose, 21 de ani. Dacă în momentul în care Gigi Becali l-a dorit la FCSB s-a vorbit de o sumă de transfer între 1 și 1, 5 milioane de euro, Dani Coman a anunțat acum prin intermediul ProSport că prețul internaționalului U 21 a lui FC Argeș s-a dublat.

„Este normal după această calificare a noastră în play-off că și cota băieților noștri a crescut. În timpul sezonului regular vorbeam despre o nou promovată, dar acum noi am ajuns și în play-off. Tudose este unul dintre cei mai buni jucători ai noștri. Și uitați că poate că a fost mai bine că el nu a plecat atunci la FCSB. A rămas la noi și ne-a ajutat să prindem play-off-ul, iar cota lui a crescut. Suntem în discuții pentru el, dar prețul său de transfer este de la 3 milioane de euro în sus”, a spus Dani Coman.

„De el se interesează din ce în ce mai mult o echipă foarte bună din Germania”

Mario Tudose e dorit de o formație din prima ligă germană. „De el se interesează din ce în ce mai mult o echipă foarte bună din Germania, echipă de prima ligă. Nu este momentul acum să vă spun despre ce echipă este vorba…Sunt convins că încrederea lui Mario în calitățile sale a crescut acum și mai mult, dar lucrul ăsta este valabil pentru toți băieții din lot. Mă bucur când ei mă pun în postura de a vorbi despre suplimentare de prime…în momentul în care obțin astfel de victorii spectaculoase…Să mă tot pună în astfel de situații că treaba conducerii este pe umerii mei. Am mare încredere că vom face în continuare meciuri bune”, a mai declarat conducătorul celor de la FC Argeș.