Acasa » Neveste de fotbaliști » Cătălin Cîrjan, prins camuflat și cu plăcinta cu brânză în mână: iubita l-a supravegheat îndeaproape pe dinamovist

FOTO PAPARAZZI Cătălin Cîrjan, prins camuflat și cu plăcinta cu brânză în mână: iubita l-a supravegheat îndeaproape pe dinamovist

Cătălin Cîrjan (23 de ani) a avut câteva zile libere înaintea debutului de play-off, unde Dinamo merge în deplasare la Rapid, sâmbătă, de la ora 21:00.

Căpitanul „câinilor” a profitat din plin de timpul departe de gazon și a stat cât de mult a putut cu iubita sa, Evelyne Tamaș.

Cătălin Cîrjan, prins camuflat și cu plăcinta cu brânză în mână: iubita l-a supravegheat îndeaproape pe dinamovist

Cei doi îndrăgostiți au împărțit o sticlă de suc, în timp ce Cătălin Cîrjan a ales să mănânce o plăcintă cu brânză de la o patiserie din apropiere.

Fotbalistul lui Dinamo a vrut să-i țină departe pe curioși și și-a tras gluga peste cap, în timp ce iubita sa a avut grijă ca lui Cătălin să nu i se vadă foarte bine fața și i-a tras acestuia fermoarul de la bluza de trening.

După ce și-a terminat plăcinta de mâncat, Cătălin și Evelyne au plecat ținându-se de mână și cu zâmbetul pe buze spre casă. Parcă, cu aceeași relaxare pe care Cîrjan a afișat-o când a refuzat oferta de 4 milioane de la Metalist Kharkov din Ucraina.

Cătălin Cîrjan, mai puțin eficient la Dinamo în ultima vreme

Deși Cătălin Cîrjan nu mai dă randamentul din prima parte a campionatului, Florin Prunea e convins că dacă mijlocașul ar fi odihnit și-ar reveni.

„E foarte normal (n.r. să fie și momente mai grele în cariera unui fotbalist). Același lucru este valabil și pentru el, și pentru Musi. Problema este că Dinamo nu are pe cine să bage în locul lui Cîrjan. Poate cineva să joace în locul lui Cîrjan?

Copiii aceștia mai trebuie și ei odihniți! Dinamo joacă mereu cu aceiași jucători”, a spus Prunea, conform iamsport.ro.

Totuși, Cătălin Cîrjan a avut parte și de critici din partea lui Dănuț Lupu.

Înaintea derby-ului dintre Rapid și Dinamo, „câinii” sunt pe locul 6 în play-off, cu 26 de puncte, la 4 lungimi în spatele liderului Universitatea Craiova. De partea cealaltă, giuleștenii sunt pe poziția a 3-a, cu 28 de puncte.

  • 2.500.000 de euro e cota de piață a lui Cătălin Cîrjan, potrivit Transfermarkt
  • 33 de meciuri a jucat Cătălin Cîrjan în acest sezon pentru Dinamo, în toate competițiile, reușind 5 goluri și tot atâtea pase decisive