Gică Hagi e așteptat să preia naționala României, iar Răzvan Burleanu a vorbit la superlativ despre proiectul de suflet al „Regelui” pe care îl consideră a fi „o mină de aur”.
Cu doar câteva săptămâni înainte de la alegerile de la FRF, actualul președinte a acordat un interviu în care a vorbit și despre Gică Hagi, cel despre care se vehiculează că ar fi succesorul lui Mircea Lucescu la naționala României. Răzvan Burleanu vede potențialul din proiectul la care Gică Hagi lucrează deja de mulți ani și consideră că e „o mină de aur” ce a construit „Regele” la malul mării.
„Generația de Aur” nu e în cei mai buni termeni cu actuala conducere de la Federația Română de Fotbal. Cu toate acestea, Răzvan Burleanu nu a ezitat să laude munca lui Gică Hagi de la Farul Constanța. Contextul este și unul deosebit dat fiind faptul că urmează alegerile de la FRF, dar și posibila numire a unui nou selecționer.
La Farul, „Regele” este acționar majoritar, iar după ce s-a anunțat că ar putea reveni pe banca naționalei s-a vorbit intens despre faptul că ar fi un conflict de interes dacă un patron din Superliga ar fi și selecționerul României. Întrebat dacă Hagi ar fi dispus să renunțe la acțiunile de la Farul pentru a prelua naționala, Burleanu a numit proiectul lui Hagi ca fiind o „mină de aur” pe care oricine și-ar dori să pună mâna.
„(n.r. Cum poate Hagi să renunțe la națională și să preia naționala, E de ajuns să iau eu acțiunile și e totul în regulă?) Eu cred că ați fi fost fericit să puneți mâna pe o asemenea mină de aur.
Serios, dacă ne uităm la Viitorul/Farul vedem o mină de aur, a fost prima academie care nu numai că le-a oferit tinerilor din România oportunitățile reale în fotbal, dar a fost și o sursă de inspirație. Acest model funcționează. Aș vedea Farul ca o oportunitate de business. Dacă nu aș fi în poziția asta mi-aș dori să identific în mediul privat companii interesate. Așa cum aș proceda și cu alte cluburi.”, a precizat Răzvan Burleanu, la iAmSport.
În prezent, Gică Hagi deține 79.9% din acțiunile Farului. „Regele” ar fi dispus să cedeze acțiunile la doi oameni de încredere, care îi sunt și buni prieteni de pe vremea când evolua ca fotbalist, Gică Popescu și Hristo Stoichkov.
S-a vorbit și despre posibila vânzare a clubului dela malul mării, discuții fiind deschise cu două mari companii din România și de pe continentul asiatic. O posibilă vânzare ar ajuta la eliminarea speculațiilor privind posibilul conflict de interese între funcția de selecționer și cea de patron de club.