Partida dintre Farul și CFR Cluj, încheiată cu succesul obținut de ardeleni în deplasare, scor 2-1, a fost extrem de tensionată. „Marinarii” au cerut două lovituri de pedeapsă la Ovidiu, însă fără rezultat pentru ei.
Prima fază controversată a avut loc în minutul 69, când Gustavo Marins și Matei Ilie au fost implicați. Al doilea moment, mult mai „fierbinte”, s-a consumat în prelungiri. Atunci, Iustin Doicaru a acuzat o tragere din partea lui Marian Huja în careul „feroviarilor”.
Ținând cont de scandalul iscat după fluierul final al întâlnirii, Gică Popescu fiind extrem de nervos, Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) a venit cu precizări importante.
Un aspect menționat pe site-ul frf.ro se leagă de scopul implementării sistemului VAR: „Corectarea erorilor clare și evidente. VAR nu intervine pentru interpretări marginale sau faze discutabile care țin de aprecierea arbitrajului în teren”.
Reprezentanții CCA au subliniat și faptul că fazele controversate vor fi evaluate doar în contextul în care „se ridică semne mari de întrebare și se necesită o analiză privind interpretarea corectă a deciziilor finale de arbitraj”.
Întrunind condițiile, momentele din partida Farul – CFR Cluj au intrat în atenție, Kyros Vassaras vorbind despre ele.
În legătură cu prima fază, cea în care au fost implicați Marins și Ilie, grecul a spus: „Ambii jucători se luptă pentru mingea aflată în aer. Balonul este lovit prima dată de capul atacantului, apoi de capul apărătorului și ajunge în afara terenului de joc”.
Totodată, Vassaras a ținut să puncteze că „orice contact cap-umăr sau cap-cap este considerat o consecință normală a contactului în fotbal”.
Verdictul lui e categoric: „Nu se acordă nici lovitură de pedeapsă, nici lovitură liberă. Și, deoarece mingea a fost jucată ultima dată de apărător, ar fi trebuit acordată o lovitură de colț”.
La a doua fază incriminată de constănțeni, CCA a desecretizat dialogul dintre „centralul” Florin Andrei, asistentul Adrian Vornicu și arbitrul VAR, Ionuț Coza.
Kyros Vassaras a explicat că jucătorul Farului este cel care faultează, pentru că îl trage de tricou pe apărătorul lui CFR Cluj, iar acest detaliu nu poate fi observat pe reluările date la TV. CCA a devoalat că arbitrul asistent Adrian Vornicu a fost cel care a remarcat și a sesizat gestul lui Iustin Doicaru.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F03%2FHuja-Doicaru.jpeg)
Sursa Foto: captură gsp.ro
„Îl ține din spate, îl ține din spate! Fault”, a comunicat Vornicu. Imediat după, Florin Andrei a întrebat: „Penalty?”. Adrian Vornicu a răspuns în mod ferm: „Nu, nu! E pentru apărare! Atacantul îl ține pe fundaș din spate”.
Ulterior, „oficialii” din camera VAR au consultat toate reluările disponibile, au concluzionat că meciul poate fi reluat cu repunere din 6 metri, iar restul e istorie. CFR Cluj s-a impus la malul mării, obținând biletele către play-off-ul Superligii.