Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Dezastru pentru Dinamo. A venit primul diagnostic pentru Karamoko

Dezastru pentru Dinamo. A venit primul diagnostic pentru Karamoko

02 mart. 2026, 15:51, Superliga
Dezastru pentru Dinamo. A venit primul diagnostic pentru Karamoko
FOTO SPORT PICTURES

Karamoko s-a accidentat în meciul cu FC Argeș, iar veștile nu sunt deloc bune pentru Dinamo.

Unul dintre cei mai importanți jucători din lotul „câinilor” a ieșit accidentat de pe teren în duelul cu piteștenii. Chiar înainte de startul play-off-ului, Zeljko Kopic a rămas fără Mamadou Karamoko. Andrei Nicolescu a transmis cât timp va lipsi de pe teren atacantul francez.

Probleme pentru Dinamo în ofensivă: Karamoko va lipsi o lună 

Gruparea din „Ștefan cel Mare” a suferit a doua înfrângere consecutivă în campionat, dar a primit o lovitură și mai grea. Mamadou Karamoko a ieșit pe targă în partea secundă a duelului cu FC Argeș. S-a prăbușit pe gazon după un sprint și nu a mai putut continua să joace. A suferit o ruptură musculară din cauza căreia va sta departe de teren aproximativ o lună.

„E o ruptură musculară, să vedem care e situația. Lipsește cam o lună, depinde de cât de grav este. E mult o lună, dar ce putem să facem? Așteptăm rezultatul RMN-ului și vedem ce este de făcut”, a declarat Andrei Nicolescu, potrivit Fanatik.

În acest sezon, Karamoko a bifat 23 de prezențe în Superliga și a marcat 6 goluri. Dacă și rezultatul RMN-ului e unul nefavorabil „câinilor”, atacantul francez va lipsi cel puțin la meciurile cu Metalul Buzău din Cupa României și cu CFR din ultima etapă a sezonului regular.

Celebrul vraci din Serbia nu e tocmai pe placul „câinilor”: „Au evitat”

Mai multe cluburi din Superliga au apelat la ajutorul „vraciului” Marijana Kovacevic de-a lungul timpului pentru a forța revenirea pe teren a jucătorilor. În multe cazuri fotbaliștii s-au recuperat mai rapid, însă au fost și situații nefericite când accidentările au recidivat.

E și cazul lui Dennis Politic de pe vremea când evolua la Dinamo. A avut o experiență nefericită la Belgrad, iar foștii săi colegi au devenit reticenți legat de această metodă de recuperare.

„(n.r. nu sunteți fan Marijana) Am avut o experiență nu tocmai plăcută cu Politic, când a mers acolo și probabil el a spus mai departe în vestiar și atunci jucătorii, o parte din ei, au evitat în perioada asta.

Din discuțiile mele cu Kopic, în toate situațiile în care aveam accidentați, și el era cumva adeptul să mergem și să încercăm orice că orice ne poate ajuta, ne dă încredere echipei. O să discutăm și cu Karamoko separat să vedem ce crede despre această variantă. (n.r. e o pierdere mare) Da”, a mai spus președintele lui Dinamo.