Acasa » Fotbal Intern » Vine sfârşitul pentru o echipă de tradiție din fotbalul românesc: „E în faliment! Vor închide în 10 zile”

Vine sfârşitul pentru o echipă de tradiție din fotbalul românesc: „E în faliment! Vor închide în 10 zile”

Vine sfârşitul pentru o echipă de tradiție din fotbalul românesc: „E în faliment! Vor închide în 10 zile”
Foto: Sport Pictures

Florin Prunea a dezvăluit că Poli Iași se află într-o situație foarte complicată din punct de vedere financiar.

Fostul mare internațional a dat detalii importante despre club și din păcate consideră că banii nu sunt suficienți, iar echipa va intra în faliment.

Vine sfârşitul pentru o echipă de tradiție din fotbalul românesc: „E în faliment! Vor închide în 10 zile”

După situația dificilă prin care a trecut Ceahlăul Piatra Neamț, un alt club cunoscut din Liga 2 se confruntă cu mari probleme. Este vorba despre Politehnica Iași, care are serioase dificultăți financiare, potrivit lui Florin Prunea.

Fost conducător al clubului din Copou, Florin Prunea a declarat că există posibilitatea ca actuala echipă să fie desființată. Planul ar fi ca, din sezonul următor, să fie înscrisă o nouă formație, care să pornească din Liga 4, exact cum s-a întâmplat și cu alte cluburi de tradiție în ultimii ani pentru a evita datoriile și a porni de la un plan gol de hârtie.

Din punct de vedere sportiv, Poli Iași nu stă rău. Chiar dacă șansele la play-off sunt mici, echipa se află pe locul 10 în Liga 2, cu 25 de puncte, la șapte puncte de poziția a șasea.

Politehnica Iași a promovat în Superligă la finalul sezonului 2022–2023, alături de Oțelul Galați și Dinamo. Totuși, anul trecut a retrogradat din nou în Liga 2, după ce a pierdut barajul cu Metaloglobus.

„Iașiul este în faliment. În 10 zile închide. Am vorbit și ieri cu Tibi (n.r. Selymeș), dar el nu are ce să facă. Nu mai au nici bani de mâncare.

Am înțeles că o desființează și vor să o ia din Liga 4. În maximum 10 zile se pune lacătul. Iașiul dispare cu totul”, a spus Florin Prunea, potrivit iamsport.ro.

Poli Iași, sezon dificil în Superliga României. A retrogradat după barajul cu Metaloglobus

Sezonul în care Politehnica Iași a retrogradat a fost unul extrem de dificil pentru echipa din Copou. După promovarea în Superligă, așteptările erau mari, însă realitatea din teren a fost mult mai dură.

Poli Iași a avut un parcurs oscilant pe tot parcursul campionatului, cu rezultate slabe mai ales în meciurile decisive. Lipsa constanței, problemele de lot și presiunea rezultatelor au afectat echipa, care nu a reușit să se îndepărteze de zona retrogradării.

La finalul sezonului regulat, formația ieșeană a fost nevoită să joace barajul pentru menținerea în Superligă. Deși exista speranța salvării, fiind favorită clar la baraj, Poli Iași nu a reușit să treacă de Metaloglobus, adversar care a produs surpriza.