Simona Halep (35 de ani), fost lider mondial, a reacționat după ce l-a văzut pe bărbatul care i-a schimbat viața și a postat un mesaj emoționant la adresa acestuia, nimeni altul decât antrenorul Darren Cahill.
Deși retrasă din circuit în urmă cu un an, dubla campioană de Grand Slam ține legătura cu fostul său antrenor, australianul care a scris istorie în tenisul mondial.
Simona Halep continuă să aibă o legătură frumoasă cu fostul său antrenor, australianul Darren Cahill (60 de ani), cel care prin mentalitatea sa i-a schimbat viața, dar și modul de a vedea tenisul. Cu Cahill în stafful tehnic, Simona Halep a reușit să obțină titlul de la Roland Garros, în 2018. În anul următor, colaborarea dintre cei doi a fost pusă pe pauză, însă Cahill i-a fost alături pe perioada turneului de la Wimbledon, al doilea din carieră pe care românca l-a obținut.
„Antrenorul australian care a transformat patru jucători în campioni mondiali”, a scris Simona Halep într-un Story de pe Facebook, unde a distribuit o postare a celor de la Good Weekend Mag, însoțită de o serie de aplauze.
Dintre cei patru campioni mondiali ai lui Cahill, Simona Halep a fost singura jucătoare, iar pe fotoliul de lider a urcat în octombrie 2017, după turneul de la China Open. Halep a fost pe primul loc în lume timp de 64 de săptămâni.
Ceilalți trei jucători sunt: Lleyton Hewitt, care în 2001 câștiga US Open, iar câteva săptămâni urca pe primul loc în clasamentul ATP, fiind cel mai tânăr lider din istorie, Andre Agassi, pe care l-a antrenat în perioada 2002-2006, iar în 2003 era pe locul 1 ATP, cel mai în vârstă lider mondial, și Jannik Sinner, care a atins această poziție în iunie 2024.
De-a lungul carierei sale, Simona Halep a câștigat 24 de trofee WTA. Primul titlu WTA l-a câștigat în 2013, la Nurnberg (WTA 250), iar ultimul pe care și l-a pus în „cont” a fost în 2022, la Toronto (WTA 1.000).
Campionul en-titre de la Melbourne, Sinner, în prezent pe locul 2, a ajuns în sferturile de finală de la Australian Open, unde se va confrunta cu americanul Ben Shelton, favoritul 8. Învingătorul îl va întâlni în semifinală pe câștigătorul meciului dintre Novak Djokovic (cap de serie 4) și Lorenzo Musetti (favoritul 5).
Novak Djokovic (38 de ani), cel mai titrat din istoria tenisului, încearcă la Melbourne, unde are deja zece titluri, să doboare recordul stabilit în 1973 de australianca Margaret Court, cel de 24 de trofee de Grand Slam, pe care l-a atins în 2023, după ce a câștigat US Open.