Un șofer teribilist s-a filmat în timp ce conducea cu 304 km/h și acum riscă o amendă usturătoare pentru fapta sa gravă.
Mulți șoferi comit infracțiuni la volan, iar unii vor să se și laude cu „reușitele” lor. Așa a fost și în cazul unui bărbat care a mers cu o viteză foarte mare pe un drum cu limită de 90 km/h. Clipul video postat pe rețelele sociale s-a viralizat rapid, iar poliția a intrat pe fir pentru a identifica șoferul. A fost găsit rapid de autoritățile elene, iar acum riscă sancțiuni drastice.
Un bărbat a simțit nevoia să se laude că a prins 304 km/h pe un drum limitat la 90 km/h și va plăti scump pentru asta. Sunt tot mai multe cazuri de acest fel pe rețelele sociale în care cineva se filmează la volan în timp ce depășește cu mult limitele legale pe străzile din străinătate.
Cel mai recent caz a avut loc în Grecia, la Salonic. Pe șoseaua de centură Ring Road, șoferul teribilist a decis să ruleze cu 304 km/h, mult peste viteza maximă admisă. A distribuit clipul pe internet și a devenit rapid viral.
Se afla la bordul unui Audi, după cum reiese din video, dar în textul postării a scris: „Avem vreun Honda care să poată merge cu 300 km/h cu o singură mână?”.
Controla mașina cu o singură mână, în timp ce se filma. A fost o acțiune lipsită de judecată deoarece la 300 km/h e foarte greu de controlat un autovehicul în cazul unui eveniment neprevăzut. Poliția s-a autosesizat și a reușit să îl identifice rapid pe șofer.
Pentru o astfel de conduită, bărbatul se va alege cu o sancțiune drastică. Este considerată o infracțiune gravă deoarece a depășit cu peste 200 de km/h viteza maximă admisă pe acel drum. Va rămâne fără permis, dar va mai primi și o amendă de 2.000 de euro.
Dacă a mai avut astfel de ieșiri, sancțiunea va fi dublă, iar perioada suspendării permisului se va extinde de la 1 an la 2 ani. În cazul în care bărbatul e deja recidivist și a mai „călcat strâmb” de două ori, va fi nevoit să se urce în mașină doar pe scaunului pasagerului timp de 4 ani. Amenda se va dubla, din nou, și va ajunge la 8.000 de euro.
Sancțiunile sunt foarte mari în Grecia deoarece comportamentul șoferilor e tot mai agresiv și lipsit de control, ceea ce face ca numărul de accidente să fie în creștere.